2016-12-03 15:52

EVENIMENT


Ridzi: Acuzaţiile DNA nu au acoperire în probe. Fostul ministru al tineretului şi-a citit materialul de urmărire penală

 |  20:01
Ridzi: Acuzaţiile DNA nu au acoperire în probe. Fostul ministru al tineretului şi-a citit materialul de urmărire penală

Fostulministru al tineretului şi sportului, Monica Iacob-Ridzi, a studiat ieri laDNA, trei volume din materialul de urmărire penală în dosarul în care esteacuzată de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, declarând căsusţinerile procurorilor nu ar avea acoperire.

Monica Iacob-Ridzi a stat aproximativ şase ore în sediulDNA,unde a fost însoţită de avocatul Alexandru Chiciu. La ieşirea din sediulinstituţiei, fostul ministru a declarat că din ceea ce a studiat până la acestmoment, respectiv din primele trei volume de urmărire penală văzute, reiese căacuzaţiile la adresa einu ar avea acoperire prin probe. „Din ceea ce am studiat pânăacum am observat că susţinerile procurorilor nu au deloc acoperire înmaterialul de urmărire penală. Nu am întâlnit în ceea ce am studiat până acumnici un document care să conţină semnătura mea”, a spus Monica Iacob-Ridzi. Eaa precizat că se vaprezenta la sediul DNA şi în zilele care urmează, pentru studierea tuturorprobelor existente la dosar şi că abia apoi îşi va forma oopinie pe care să o poată exprima public. Întrebată de ce a înstrăinat uneledintre bunurile personale, în contextul punerii unui eventual sechestruasigurător pe ele, ministrul a refuzat dea explicaţii.

MonizaIacob-Ridzi a fost la DNA şi în 22 martie, avocatul Alexandru Chiciu spunândatunci că fostul ministru a dat o singură declaraţie în faţa procurorului, încursul actelor premergătoare.

Prejudiciu de 100.000 de lei

Fostul ministru al tineretului este cercetat deprocurorii DNA pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacăfuncţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantajpatrimonial, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, uz de fals înlegătură cu fapte de corupţie şi participaţie improprie la infracţiunea de falsintelectual la Legea contabilităţii. Prejudiciul reţinut de DNA în acest dosareste de 100.000 de lei, care ar fi fost creat în urma achiziţionării de cătreMinisterul Tineretului şi Sportului (MTS) a unor produse electronice, printrecare laptopuri şi un frigider, declarau surse judiciare.

PlenulCamerei Deputaţilor a respins, în decembrie 2010, cererea DNA de încuviinţare apercheziţiei informatice în cazul Ridzi, precum şi cererea de extindere acercetării penale. Anterior, în 28 iulie 2009, Parlamentul a aprobat cerereaprocurorilor anticorupţie de începere a urmăririi penale faţă de fostulministru al tineretului, Monica Iacob-Ridzi, într-un prim dosar.

Procuroriianticorupţie explicau, în referatul pe care l-au transmis Parlamentului, căfostul ministru Monica Iacob-Ridzi ar fi cunoscut pe deplin neregulile pe carele-ar fi făcut consiliera sa, Ioana Vârsta, în legătură cu atribuirea unorsocietăţi a trei contracte privind organizarea evenimentului din 2 mai 2009, dela Costineşti.

Procuroriiau constatat că Ioana Vârsta, consiliera Monicăi Iacob-Ridzi, a cerut să sefacă trei variante cu activităţi şi valori estimate pentru evenimentul din 2mai, respectiv de 300.000 de euro, 400.00 de euro şi de 500.000 de euro.

Înluna martie 2009, Vârsta, consiliera personală a ministrului afacerilor externeşi asociată la mai multe societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, s-aîntâlnit cu Bogdan Petre Iacobescu, administrator la societatea ArtisanConsulting şi societatea Compania de Publicitate Mark, ocazie cu care i-acomunicat că, în 2009, Ministerul Tineretului şi Sportului, precum şi alteinsituţii publice urmează să facă achiziţii care au ca obiect servicii depublicitate - comunicare şi organizare de evenimente.

Laînceputul lunii aprilie 2009, după ce Vârsta a fost încadrată în funcţia de consilierpersonal al ministrului tineretului şi sportului, a iniţiat, la sediulsocietăţii Red Apple Communication din Bucureşti, o întâlnire cu reprezentanţiifirmei, în cursul căreia le-ar fi promis că le va facilita încheierea unuicontract cu MTS având ca obiect organizarea de manifestări dedicate ZileiNaţionale a Tineretului, în data de 2 mai.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-12-29



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

V.RUSE
31 Mar 2011

Acum, dup? ce am aflat c? Monica Iacob Ridzi este amanta fostului turn?tor la Securitate Traian B?sescu,iar procuror general este Cove?i ?i ?ef la DNA este Morar,sunt sigur c? nu va p??i nimic. Mai ales c? a furat în avantajul familiei B?sescu. În concluzie,România nu este un stat de drept ci un stat de tip mafiot, sus?inut de Partidul Popular European.

Adauga un comentariu

Random image