2016-12-07 22:19

EVENIMENT


România, paralizată de zăpadă şi viscol

 |  19:05
România, paralizată de zăpadă şi viscol

Drumuri naţionale şi judeţene blocate, zeci de localităţi izolate, sute de maşini rămase înzăpezite, reţele de electricitate avariate, transport feroviar care se desfăşoară cu dificultate, curse aeriene anulate, şcoli închise - sunt consecinţele căderilor masive de zăpadă şi ale viscolului, care de mai bine de 24 de ore afectează judeţele din Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.

Potrivit Agerpres, în PRAHOVA, peste 800 de consumatori din patru localităţi prahovene sunt, joi, nealimentaţi cu energie electrică din cauza avariilor produse de viscolul puternic şi de zăpadă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Electrica Muntenia Nord, Marian Popa, 847 de consumatori din Ciupelniţa, Cornu de Sus, Bucov (parţial) şi Nedelea nu primesc energie electrică, echipele Electrica aflându-se în continuare pe teren pentru remedierea problemelor. “În perioada 25-26 ianuarie ne-am confruntat cu o situaţie deosebită. (...) S-a intervenit cu personal mai mult faţă de situaţiile normale. La un moment dat am avut 40 de formaţii în teren pentru depistarea defecţiunilor. Numărul maxim al localităţilor nealimentate cu energie electrică a fost înregistrat miercuri seară, 50 de localităţi, însemnând 32.578 consumatori. S-a acţionat şi pe timpul nopţii, iar azi la ora 6.00 dimineaţa numărul de localităţi au fost de 38, respectiv 19.477 consumatori. Acum mai avem patru localităţi nealimentate: Ciupeliniţa, Cornu de Sus, Bucov parţial şi Nedelea. Vorbim de 847 de consumatori”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Marian Popa. De asemenea, acesta a explicat că nu toate liniile au fost reparate în totalitate, ci s-a apelat şi la lucrări provizorii astfel încât consumatorii să poată fi alimentaţi cât mai repede. “Până la sfârşitul serii vom reuşi să alimentăm toţi consumatorii din partea de medie tensiune, apoi se vor face eforturi în continuare pentru alimentarea consumatorilor din reţeaua de joasă tensiune. Avem multe deranjamente în reţeaua de joasă tensiune”, a mai adăugat reprezentantul Electrica. Potrivit acestuia, în zona Văleni se înregistrează 11 deranjamente colective şi 13 individuale, în zona Câmpina sunt două deranjamente colective şi şapte individuale, iar în zona Floreşti-13 colective şi cinci individuale. În perioada cu probleme, la dispeceratul Electrica au fost primite peste 5.000 de apeluri de la cetăţeni aflaţi în zonele cu probleme. În schimb, traficul rutier pe DN 1B Buzău-Ploieşti a fost reluat joi, de la ora 14,00, pentru autovehiculele cu masa mai mică de 3,5 tone. “Este permis doar accesul autovehiculelor cu masa maximă auto mai mică de 3,5 tone. În zonă acţionează mai multe utilaje de deszăpezire”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisar Florian Crucianu. DN 1B a fost închis circulaţiei rutiere în cursul dimineţii de joi, după ce un TIR a blocat accesul auto pe ambele sensuri de mers.

În DÂMBOVIŢA, restricţii de circulaţie sunt menţinute pe DN 71 Târgovişte-Bucureşti, pe tronsonul Târgovişte - Bâldana, având în vedere că în continuare viscoleşte şi există riscul apariţiei de blocaje, pe restul drumurilor naţionale din judeţul Dâmboviţa putându-se circula în condiţii de iarnă, se arată într-un comunicat al Prefecturii Dâmboviţa. Autorităţile locale au informat că nouă drumuri judeţene din sudul judeţului erau în continuare închise. ““Foarte important de menţionat este faptul că nu mai sunt persoane înzăpezite pe aceste tronsoane”“, se arată în comunicatul Prefecturii Dâmboviţa. De asemenea, 20 de comune cu satele aferente din judeţ sunt nealimentate cu energie electrică. Mai multe echipe ale Electrica lucrează pentru remedierea defecţiunilor apărute la trei linii de înaltă tensiune, 35 linii de medie tensiune şi la 381 de transformatoare. Sunt 24 de stâlpi de medie şi joasă tensiune rupţi. Din cauza căderilor masive de zăpadă şi a problemelor cu reţeaua electrică s-a luat decizia închiderii şcolilor din 19 localităţi: Odobeşti, Ghineşti, Ulieşti, Nucet, Lazuri, Româneşti, Ciocăneşti, Vizureşti, Poiana, Cornăţelu, Tărtăşeşti, Morteni, Butimanu, Răscăeţi, Bilciureşti, Vlădeni, Răcari, Dobra şi Cândeşti. Drumurile judeţene din Dâmboviţa închise sunt: DJ 721 Văcăreşti - Pierşinari - Gura Şuţii; DJ 721 A Gura Şuţii - Sperieţeni; DJ 101 G limita jud. Prahova - Cătunu; DJ 702 F Răscăeţi - DN 61; DJ 701 Ungureni - Corbii Mari; DJ 722 Săveşti - Boteni; DJ 401A Costeşti Vale - Potlogi; DJ 601A Brezoaele - Slobozia Moară; DJ 711D Lunguleţu - Poiana.

În TULCEA, pe toate drumurile din judeţ se circulă în condiţii de iarnă, conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), o singură localitate din judeţ având probleme în momentul de faţă cu asigurarea energiei electrice, potrivit prefectului Vasile Gudu. Purtătorul de cuvânt al IPJ, Daniela Condrea, a declarat joi că în prezent se circulă greu pe secţiunile Izvoarele-Nalbant, Ciucurova-Horia, Tulcea-Agighiol-Valea Nucarilor, la ieşirea din municipiul Tulcea lucrătorii de la Poliţia Rutieră oprind autovehiculele şi recomandându-le şoferilor să nu plece la drum dacă nu sunt echipaţi corespunzător. “În ultimele zile au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale şoferilor care aveau autovehicule echipate cu cauciuri necorespunzătoare”, a menţionat purtătorul de cuvânt al IPJ Tulcea. Potrivit sursei citate, DN 22A între localitatea Ciucurova şi Topolog este din nou practicabil, după ce în ultimele 12 ore drumul a fost blocat de un autotractor. De asemenea, potrivit prefectului judeţului Tulcea, o singură localitate, Agighiol, nu are energie electrică, echipe ale societăţii Enel SA intervenind pentru remedierea deficienţei. “Am fost înştiinţaţi că şcoala din Valea Nucarilor nu are energie electrică, iar ca atare în unitatea de învăţământ este frig şi cursurile au fost reduse. La Visterna, şoferul microbuzului care transportă elevi din localitate la şcoală a decis să suspende cursa în condiţiile în care nu exista siguranţa că drumul va fi practicabil”, a declarat inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Doru Căpriţă. Potrivit Căpităniei Portului Tulcea, circulaţia navelor maritime la bara Sulina a fost închisă încă de miercuri seara din cauza vântului puternic şi a furtunii de pe Marea Neagră, urmând să se reia după îmbunătăţirea condiţiilor hidro-meteoreologice.

“Circulaţia pe canalul Sulina este posibilă, iar Portul Sulina este deschis navelor, numai că nu se poate intra şi ieşi în Marea Neagră din cauza vântului care suflă cu forţa 6-7 din direcţia nord-est”, a declarat purtătorul de cuvânt al Căpităniei Portului Tulcea, Petrică Rade. Reprezentantul Căpităniei a menţionat că cele trei ambarcaţiuni scufundate duminică în Dunăre din cauza zăpezii abundente au fost scoase pe linia de plutire.

În GIURGIU, Serviciul de Ambulanţă nu poate răspunde solicitărilor din toate localităţile judeţului din cauza drumurilor blocate de zăpadă. “Avem apeluri în aşteptare, dar, din păcate, nu putem ajunge acolo, singurele localităţi unde am putut interveni fiind în municipiul Giurgiu şi în localitatea Frăteşti situată în apropierea municipiului”, a declarat joi, purtătoarea de cuvânt a Serviciului de Ambulanţă Giurgiu, Rodica Cărăbaş. Ea spune că, din fericire, apelurile în aşteptare nu sunt urgenţe grave. Totodată, două ambulanţe care se întorceau de la intervenţii, fără pacienţi în ele, sunt blocate încă de miercuri seară la Vlaşin, dar membrii echipajelor au mâncare şi cafea şi s-au adăpostit în districtul de intervenţie al utilajelor din zonă. Pe de altă parte, un număr de 52 de persoane blocate de miercuri seara pe DN 5 Giurgiu - Bucureşti în zona localităţii Uzunu au fost aduse joi după-amiază în municipiul Giurgiu cu ajutorul jandarmilor şi al echipajelor ISU.

“Din cauza TIR-urilor răsturnate şi a maşinilor blocate de pe carosabil utilajele de deszăpezire nu pot înainta, motiv pentru care a fost nevoie de intervenţia directă a jandarmilor şi a celor de la ISU care au făcut eforturi supraomeneşti să scoată oamenii blocaţi din zăpadă. Jandarmii au înaintat pe jos cu lopata în mână, în scurt timp fiind transformaţi în oameni de zăpadă”, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Potrivit acesteia, 32 de persoane deblocate din zăpadă au fost aduse la Giurgiu cu dubele jandarmeriei, iar alte 20 de către echipaje ale ISU, persoanele care sunt din judeţ fiind cazate la centrul de primire pentru azilanţi din municipiu. Printre persoanele salvate din maşinile blocate de zăpadă încă de aseară se află şi un copil de un an şi jumătate şi până acum nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale speciale. În continuare pe DN 5 sunt blocate aproximativ 150 de persoane pe care autorităţile speră să le deblocheze în această seară.

În judeţul TELEORMAN, blocajele din traficul rutier se menţin pe sectoare de pe 15 drumuri judeţene, între care Drăgăneşti Vlaşca - Videle, Bujoru - Cervenia - Vităneşti, Dobroteşti - Ciolăneşti, Salcia - Crângu, Mavrodin - Vedea - Coşoteni şi Botoroaga - Băbăiţa - Orbeasca. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Teleorman, Mădălina Comana, a declarat joi după-amiază că, de asemenea, rămâne blocată circulaţia pe sectoare ale DN 65A Turnu Măgurele - Roşiorii de Vede - Balaci.

În continuare 58 de localităţi rurale, cele mai multe din nordul judeţului, sunt deconectate de la sistemul de alimentare cu energie electrică, peste 450 de posturi de transformare fiind afectate de viscol. Potrivit evaluării Inspectoratului Judeţean Şcolar, în Teleorman sunt închise 18 unităţi de învăţământ din cauza stării drumurilor şi a avariilor din reţeaua de furnizare a energiei electrice.

În judeţul BUZĂU, peste 200 de persoane care au fost blocate de nămeţi în trafic îşi vor petrece noaptea de joi spre vineri în şapte adăposturi amenajate în judeţul Buzău, unde vor primi alimente din partea autorităţilor locale. “Din 330 de persoane cazate joi dimineaţa mai avem circa 200 de persoane cazate în şapte puncte. La Mihăileşti, în sediul primăriei şi la şcoală, la Spitalul din Smeeni, la primăria din Cilibia şi la şcoala din Caragele, la primăria Glodeanu Siliştea, precum şi la un hotel din Buzău”, a declarat joi perfectul judeţului Buzău, Paul Beganu. Potrivit sursei citate, autorităţile locale şi judeţene le oferă călătorilor produse alimentare, precum pâine, ceai, cafea, apă plată. În judeţul Buzău, patru drumuri naţionale şi 12 judeţene sunt în continuare închise traficului rutier. Un singur drum naţional a fost redat joi la ora 16.00 circulaţiei rutiere, DN 1 B, dar cu restricţii. “Pe DN 1 B Buzău-Ploieşti accesul autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe acest tronson se realizează controlat, în grupuri de aproximativ 10 autovehicule însoţite de echipaje ale poliţiei. La acest moment, 160 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău sunt angrenaţi în misiuni de dirijare a traficului şi de salvare, alături de celelalte forţe ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în aceste acţiuni fiind angrenate şi efective ale Diviziei 2 Infanterie Getica”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisar Florian Crucianu.

DN 24 D Galaţi-Cuca-Bârlad şi 13 drumuri judeţene din nordul judeţului GALAŢI sunt în continuare blocate din cauza zăpezii şi viscolului, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi, comisar Cristina Tatulici. Potrivit acesteia, se acţionează cu utilaje de deszăpezire pentru deblocarea drumurilor. În continuare în judeţul Galaţi se circulă în condiţii de iarnă pe DN 25 Galaţi - Tecuci şi DN 26 Galaţi - Tg. Bujor - Oancea. Participanţii la traficul rutier sunt avertizaţi că pe E 581, sectorul de drum Tecuci - Tişiţa se circulă pe un singur fir, pe o porţiune de aproximativ 500 metri, în zona pasarelei, înainte de intrarea în localitatea Tişiţa, judeţul Vrancea. Drumul european E 85 este închis, în judeţul VRANCEA, ca urmare a faptului că acesta a fost blocat pe raza judeţului Buzău. Prefectul Sorin Hornea a declarat, joi dimineaţă, că s-a luat decizia ca şoferii să fie opriţi la intrare în municipiul Focşani, pentru a evita aglomerarea. De asemenea, prefectul a spus că va lua legătura cu colegii din Bacău pentru a se opri circulaţia şi la intrarea în judeţul Vrancea, în aşa fel încât să nu se aglomereze foarte tare E 85. De asemenea, prefectul a explicat faptul că în Vrancea sunt blocate alte două drumuri naţionale: DN 23 B Măicăneşti-Ciorăşti-Codreşti şi DN 2 N Bogza-Căiata-Dumbrăveni, închise circulaţie încă de miercuri, în jurul orei 16.15 ca urmare a viscolului puternic. Sorin Hornea a mai spus că pe raza comunei Dumitreşti au rămas înzăpezite două maşini, iar cetăţenii au fost transportaţi la şcoală, pentru a nu intra în şoc hipotermic.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-06-03

TAGURI: zapada, visco, drumuri, masini



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

ALERTĂ METEO: Vin ninsorile și se răcește vremea! Vremea se schimbă începând de duminica și sunt anunțate precipitatii, chiar si sub forma de... 27 Noi 2016 | (0)
Cele mai periculoase drumuri din România România se află pe primul loc în Uniunea Europeană din punctul de vedere al numărului... Acum 2 ore | (0)