2016-12-08 22:26

EVENIMENT


Românii plătesc cancerul: taxe în ţară, medicamente din afară

 |  20:05

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer susţine, într-un comunicat de presă, că nu este normal ca bolnavii de cancer din România, plătitori de taxe şi contributori la bugetul sistemului naţional de sănătate, să-şi asigure tratamentul recurgând la medicamente cumpărate din străinătate, pe propria cheltuială.

Aşa cum v-a informat şi „Puterea”, în campania „”, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer precizează că sistemul clawback şi impunerea unor preţuri nesustenabile pentru medicamentele cu prescripţie medicală au generat dispariţia de pe piaţa românească a unor produse indispensabile tratamentului persoanelor suferinde de cancer.Programul de oncologie este în continuare subfinanţat, iar în condiţiile în care bugetul alocat rămâne insuficient, listele cu pacienţi în aşteptarea medicaţiei care prelungeşte durata de viaţă cresc permanent, multora ajungându-le rândul la tratamente când, deja, este prea târziu. Pe de altă parte, medicii sunt puşi în situaţia de a decide cine primeşte şi cine nu primeşte tratament, fiind, totodată, ameninţaţi de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi de către casele judeţene cu imputarea valorii medicamentelor recomandate.

„Sperăm ca drepturile pacienţilor să devină o prioritate şi că autorităţile nu vor invoca argumentul crizei, sacrificând pacienţii. Sistemul de sănătate trebuie finanţat cel puţin la cota de avarie, garantându-se, astfel, fiecărui pacient dreptul la tratament. Aşteptăm, în egală măsură, ca reglementările în materie de oncologie să respecte criteriile transparenţei, onestităţii şi dreptului la viaţă al pacienţilor români”, se arată în comunicat. ,,Am decis că nu ne vom opri din proteste şi acţiuni radicale, decât atunci când situaţia noastră va intra pe un făgaş de normalitate şi vom fi prezenţi, cu votul nostru, acolo şi atunci când se decide pentru noi”, a spus Cezar Irimia, preşedintele federaţiei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-08-15



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image