2018-06-22 18:17


S-a încheiat votarea pentru șefia Uniunii SCRIITORILOR. Cine se află în cursă și când va fi anunțat noul PREȘEDINTE

 |  09:53
S-a încheiat votarea pentru șefia Uniunii SCRIITORILOR. Cine se află în cursă și când va fi anunțat noul PREȘEDINTE

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România (USR) va fi cunoscut sâmbătă, când, în cadrul şedinţei Consiliului USR, programată să se desfăşoare la sediul uniunii, vor fi deschise urnele cu voturile membrilor breslei, informează Agerpres.

Pentru mandatul 2018 - 2023 de şef al uniunii au candidat actualul preşedinte al breslei, criticul literar Nicolae Manolescu (pentru a patra oară), scriitorii Dan Lungu, Ştefan Mitroi şi Simona Vasilache şi eseistul Narcis Zărnescu. Termenul de depunere a candidaturilor, împreună cu proiectul de conducere, a fost 9 martie, alegerile având loc în toate filialele USR, în cadrul Adunărilor Generale ale acestora, până pe 29 aprilie. Potrivit site-ului USR, membrii filialelor prezenţi la Adunările Generale au votat într-o urnă preşedintele filialei, comitetul de conducere şi, unde a fost cazul, reprezentanţii în Consiliul USR, iar într-o altă urnă - preşedintele uniunii. Uniunea Scriitorilor din România este, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul official, succesoarea Societăţii Scriitorilor Români (SSR). SSR a fost creată în anul 1909 şi a funcţionat sub această denumire până în martie 1949. USR a apărut în 1949 prin fuziunea între SSR şi Societatea Autorilor Dramatici, preşedinte de onoare fiind ales Mihail Sadoveanu, iar preşedinte activ - Zaharia Stancu.

În prezent, USR are 2.600 de membri, care activează în 19 filiale organizate în România şi în filiala Chişinău din Republica Moldova. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-05

TAGURI: usr, scriitori, manolescu, zarnescu, vasilache, mitroi, lungu





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova