2016-12-08 16:42

EVENIMENT


Salve Johnny! În ceruri se ascultă jazz

 |  21:00
Salve Johnny! În ceruri se ascultă jazz

Jazzmanul Johnny Răducanu a murit luni dimineaţă, la vârsta de 79 de ani în urma unui stop cardio-respirator. Era bolnav de diabet. După  slujba de înmormântare, care a avut loc miercuri, 21 septembrie la biserica Sf. Silvestru din Capitală, cortegiul funerar a fost dus spre Mănăstirea Cernica, cu trupul neînsufleţit al artistului. Fire modestă, Johnny Răducanu şi-a dorit o înmormântare în acord cu viaţa pe care a trăit-o, cât mai simplă şi fără zorzoane. De altfel, artistul a specificat că nu doreşte salve de tun şi alte onoruri pe care statul le oferă oamenilor mari, la momentul plecării în lumea de dincolo. Şi dorinţa i-a fost respectată.

Slujba a fost oficiată de patru preoţi, iar la biserică au fost prezenţi oameni din lumea artei ca Ion Caramitru, Andrei Pleşu, Toader Paleologu sau actorul Andrei Bindea. Chiar dacă soprana Angela Gheorghiu nu a putut ajunge, aceasta a trimis o coroană de flori, la fel preşedintele Traian Băsescu şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. Omagii au fost aduse şi din partea Primăriei Capitalei, Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Uniunii Teatrale din România şi Institutului Cultural Român. Cei prezenţi şi-au manifestat din nou admiraţia pentru Johnny Răducanu şi regretul pentru dispariţia sa. Paleologu, care l-a cunoscut înainte de '89, a spus că pentru el a fost o dublă pierdere şi îşi aminteşte cu plăcere de serile în care se întâlneau la un pahar de vorbă, încă de pe vremea comunismului. “Prima dată când m-am întâlnit cu artistul Johnny Răducanu a fost înainte de ‘89 şi ne aflam la Mircea Dinescu acasă. Relaţia noastră era una strânsă, pentru că avea mare drag pentru tatăl meu, ţineau chiar foarte mult unul la altul. Dincolo de admiraţia mare pe care o am pentru el ca artist, este vorba şi despre omul Johnny Răducanu. Era absolut adorabil, cu un haz extraordinar şi mai ales foarte generos. Îmi făcea mare plăcere să merg la concertele sale, din păcate nu puteam ajunge atât de des precum aş fi vrut. O amintire plăcută pe care o am legată de acesta este când în 2009 am sărbătorit 90 de ani de la naşterea tatălui meu. A fost prezent şi el la eveniment şi nu era prevăzut să ia cuvântul, dar a făcut-o şi a fost absolut adorabil, pentru că ne-a făcut pe toţi să râdem spunând poveşti cu tata şi despre tata. Era sufletul petrecerilor”, a încheiat Toader Paleologu.

„Regii au adus hârtia igienică în România”

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ! Ce mai spunea Johnny Răducanu cu cinci zile înainte să ne părăsească:

Cum îl vedeau oamenii de rând pe Rege în anii `30, `40? Simţeau ceva pentru el sau era ca preşedintele acum?

J.R.: Regeleee, se poate, ce vorbă e asta? Era Regele, Majestatea! Respectul pentru Rege, cu R mare, ne era insuflat din familie. Eu l-am învăţat de la bunici, de la tata. Regii au făcut Şoseaua, Herăstrăul, echitaţia, până şi hârtia igienică, tot ei au adus-o în România. Păi, toţi elevii la şcoală ştiam pe de rost „Trăiască Regele: În pace şi onor”.

I-am aşteptat pe americani 25 de ani, azi sunt aici...

Ei au venit, dar nu aşa cum am fi dorit noi. Una e când eşti invitat în casă şi una când îţi iau cheile şi intră singuri. Americanii fac ce vor cu România, când vor şi cum vor. Pe de altă parte, şi tot spun asta, ţara asta ar trebui să o dăm 100 de ani americanilor. Poftiţi, luaţi-o!

Criza asta ţine de 3 ani, va mai dura?

Nu ţine de 3, ţine de 20. Ţara noastră nu mai are nici o şansă. Tu, mi-ai zis că ai 32 de ani, nu mai ai nici o şansă aici, poate la bătrâneţe. Dar şi în altă parte dacă pleci, nu va fi mai uşor, doar gustul va fi mai dulce... Înţelegi ce spun?

E mai bun Gigi Becali decât Cristi Borcea?

Da, Becali o fi cum o fi, o spune ce-o spune, dar îl laşi în pace. Mie îmi e simpatic. Pe când Borcea e vanitos, prost.

Vorbe celebre ale maestrului Răducanu:

·    Când mă uit în jur şi văd câţi ignoranţi se cred specialişti, îmi dau seama că numai un pârţ de-al meu face cât tot ce ştiu ei. Ce talentat sunt!

·    Îmi plac femeile inteligente şi emancipate. N-am găsit până acum femeia vieţii mele. Totdeauna a fost o auroră falsă şi am închis ochii. 

·    Pe mine m-au violat fetele, aşa mult le-am iubit. Pentru ele mi-am dat şi cămaşa de pe mine. Am fost îngăduitor chiar şi cu cele care mi-au făcut rău.

·    Nu cred că mi-aş fi dorit. N-am vrut să intru în programul naţional de multiplicare a rasei.

·    În Suedia m-am culcat pe rând cu bunica, mama, dar şi cu fata de 14 ani care dormea cu poza mea sub pernă. Strigau suedezele după mine „You’re a fucking man!”. Nu mai era nimeni de culoarea mea pe-acolo.

·    Nu mă duc la biserică, dar cred că există Dânsul. Dânsul chiar mi-a dat voie să-i înjur pe popi, fiindcă am spus că sunt din armata Lui, unde a fost şi Beethoven general, şi am primit derogare să cânt şi cu muzica mea să împac oamenii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-10-02

Mai multe imagini:
Salve Johnny! În ceruri se ascultă jazz
zoom

TAGURI: Johnny, Raducanu, inmormantare, vorbe, interviu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Irina Radu: nu a fost cenzură Anularea difuzării interviului cu premierul Dacian Cioloș realizat pentru emisiunea „Viața... 28 Noi 2016 | (3)
INTERVIU. Partea 1. Tot ce trebuie să ştie părinţii despre igiena dentară a copiilor Problemele dentare ale copiilor sunt la fel de frecvente ca şi cele ale adulţilor, specialiştii... Acum 22 ore | (0)