2019-05-20 02:26


ȘANSĂ pentru România. Parlamentul European solicită ADMITEREA țării noastre în Schengen

 |  21:51
ȘANSĂ pentru România. Parlamentul European solicită ADMITEREA țării noastre în Schengen

Parlamentul European va supune la vot săptămâna viitoare o nouă rezoluţie în care solicită admiterea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen, relatează vineri novinite.com.

Rezoluţia, redactată pe baza unui raport elaborat de eurodeputatul socialist bulgar Serghei Stanişev, este una non-legislativă şi cere Consiliului Uniunii Europene să ia o decizie rapidă şi pozitivă asupra aderării celor două ţări în spaţiul european de liberă circulaţie, transmite Agerpres.Eurodeputaţii şi-au exprimat în iunie 2011 susţinerea pentru admiterea României şi Bulgariei în Schengen, poziţie confirmată de mai multe ori ulterior.Co-legislativul UE notează că cele două ţări deja aplică parţial regulile Schengen. Decizia finală în acest dosar trebuie să fie luată cu unanimitate de către Consiliul UE, instituţie care de la 1 ianuarie va fi prezidată, pentru şase luni, de către România.La finalul lunii mai, Parlamentul European a reiterat într-o rezoluţie că România şi Bulgaria sunt pregătite să facă parte din spaţiul Schengen şi a cerut Consiliului UE să aprobe aderarea celor două state. În document, eurodeputaţii au condamnat prelungirea controalelor la frontierele interne ale spaţiului Schengen, care restrâng libertatea de circulaţie între cele 26 de state membre. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-08

TAGURI: parlamentul european, romania, bulgaria, spatiul schengen
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
07 Dec 2018

Ha ?Ce mai zice johanus ,ce mai sice Stripting ce mai zice babuina ,Sika puta mica ,toti nazi USR isti ce mai ziceti Credeti ca prostiti o lume intreaga cu minciuni?Baba comunistoida MACAVEICA ce gavaresti acum Siktir boaite tradatoare de neam si tara SIKTIR....scarbe naziste si bolnave la mansarda
DINO
08 Dec 2018

Absolut corecte "zicerile" anonimului … jos minciuna de la "nivel inalt, foarte inalt, cel mai inalt nivel" !
Random image



Ultimele stiri






STARBAG