2018-09-23 13:27


Scandal în CNA

 |  15:05
Scandal în CNA

Şefei CNA, Laura Georgescu, i s-a cerut miercuri DEMISIA. Dorina Rusu, membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), a solicitat, la ședința de miercuri, demisia președintelui CNA. Rusu afirmă că Georgescu "ar trebui să plece din fruntea instituției", fiind acuzată de abuz în serviciu.

"Până acum, de doi ani de zile nu a mai condus (n.r. - şedinţa), mi s-a părut, mai ales în contextul ordonanței date azi noapte de Guvern, total nepotrivit ca dânsa, care este acuzată de abuz în serviciu, să conducă această ședință, ca atare i-am solicitat să nu o facă. (...) Eu consider că dânsa ar trebui să plece din fruntea instituției, mai ales că una dintre acuzațiile care i se aduc este cea de abuz în serviciu în activitatea pe care și-a desfășurat-o în această instituție", a declarat Rusu.

Un alt membru al CNA, Valentin Jucan, le-a propus colegilor săi să demisioneze. "Laura Georgescu nu a dorit să supună la vot propunerea făcută de mine, aceea de a transfera conducerea ședinței către Răsvan Popescu, cerându-mi temeiul legal. (...) Este halucinant, scandalos, fără precedent ce se întâmplă în CNA, acestea nu sunt niște declarații politice pe care le fac, nu au legătură cu politica, ci exclusiv cu funcționarea decentă a unei instituții care din nou a ajuns, de această dată la mod declarativ și oficial, pe mâna Laurei Georgescu, persoană urmărită penal care văd că a și prins aripi de azi noapte, de când au intrat în vigoare noile ordonanțe, ea beneficiind în parte în cadrul procesului de acele ordonanțe. (...) CNA nu mai are nicio șansă să funcționeze, eu le-am și propus, de altfel, membrilor Consiliului să demisionăm cu toții și să lăsăm Parlamentul împreună cu societatea civilă, cine mai dorește, să dezbată și să numească niște noi membri ai Consiliului. Evident că nici acest lucru nu s-a dorit", a menționat Jucan.

"Nu am temei legal să supun la vot propunerea care s-a făcut, (...) nu există temei legal, când au temei legal le pun la vot solicitările", a venit răspunsul Laurei Georgescu.

Monica Gubernat, un alt membru al CNA, a atras atenția că în acest caz trebuie luată în considerare și prezumția de nevinovăție. Deoarece nu a fost supusă la vot propunerea privind președintele de ședință, Valentin Jucan, Dorina Rusu și Florin Gabrea au părăsit sala.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-02-01

TAGURI: CNA, demisie, laura georgescu, dorina rusu
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...