2018-12-09 21:31


Șeful DNA Prahova și procurorul Negulescu, trimiși în JUDECATĂ disciplinar

 |  17:51
Șeful DNA Prahova și procurorul Negulescu, trimiși în JUDECATĂ disciplinar

Fostul procuror Mircea Negulescu şi procurorul şef al DNA Prahova, Lucian Onea, au fost trimişi în judecată de Inspecţia Judiciară, după ce instituţia a finalizat cercetarea disciplinară începută pe numele lor.

Potrivit unor surse B1 TV, Onea ar fi acuzat că a dispus arestarea abuzivă a lui Sebastian Ghiță.

Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Onea Lucian Gabriel, pentru exercitarea funcției cu rea credință.

”În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul a solicitat arestarea preventivă a unui inculpat în baza unui probatoriu care cuprindea, printre altele, înscrisuri pretins transmise de o persoană din afara ţării deși cunoștea că acestea au fost depuse,  conform unei înțelegeri prealabile, de o altă persoană”, se arată într-un comunicat.

Vizați sunt și Negulescu Mircea și Savu Alfred Virgiliu (procuror DNA Ploiești), pentru nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter şi exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-04-05

TAGURI: procuror, dna, lucian onea, mircea negulescu, judecata, inspectia judiciara
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
05 Apr 2018

de paste sa va inchinati la MAFIA LUI PORCUL TERORRIST GHITA SI LA SATANISTA DIN PLESCOI...ATI VOTAT MAFIA TIGANEASCO-BOLSEVICA PSD-ragnea....aveti totul invers....HOTII TALHARII Si CURVELE VA CONDUC
ANONIM
05 Apr 2018

pis , pis , arunca pisica
Random image



Ultimele stiri






loading...