2018-07-20 15:58


Șeful RAIFFEISEN Bank îi răspunde lui DRAGNEA: „Am fost în piață pentru că îmi pasă!”

 |  20:33
Șeful RAIFFEISEN Bank îi răspunde lui DRAGNEA: „Am fost în piață pentru că îmi pasă!”

Preşedintele Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen, a scris luni pe contul său de Facebook că prezenţa sa la protestele din Piaţa Victoriei a fost o decizie personală şi că, înainte de a fi preşedinte de bancă, este tată şi îi pasă de viitorul copiilor lui şi al ţării în care locuieşte.

Postarea bancherului vine după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a criticat faptul că persoane din conducerea multinaţionalelor, cum ar fi preşedintele unei bănci străine, au ieşit în stradă.

„Marţea trecută, seara, mă sună unul dintre copiii mei. <Tată! Ai auzit?> Şi îmi povesteşte despre ordonanţe. Era târziu şi am lăsat copiii să se ducă singuri. Miercuri am înţeles mai bine despre ce este vorba. Aveam 30 de musafiri acasă, dintre care mulţi s-au grăbit să ajungă în piaţă. Era târziu când am ajuns şi noi, iar în partea opusă a pieţei erau deja incidente pe care forţele de ordine încercau să le aplaneze. Aşa că nu am stat mult. Totuşi am rămas impresionat de ce am văzut şi ne-am dus în continuare în fiecare seară, cu familia”, a scris van Groningen pe contul său de Facebook, potrivit Mediafax.

„Este o decizie PERSONALĂ!”

El a precizat că prezenţa sa în Piaţa Victoriei a fost o decizie personală. „Înainte de a fi preşedinte de bancă sunt tată şi îmi pasă de viitorul copiilor mei şi al ţării în care locuiesc. Nu cred că din acest punct de vedere există vreo diferenţă faţă de cei cu care m-am întâlnit acolo - clienţi, prieteni, parteneri de afaceri, antreprenori, sportivi, încă o campioană olimpică, angajaţi. La fel ca în cazul lor, dorinţa mea pentru un viitor mai bun pentru copii mei, într-o Românie mai prosperă, este total legitimă. Înţeleg că faptul că îmi pasă de ceea ce se întâmpla în România, ţara unde am locuit 20 de ani şi care pentru mine este acasă, îi deranjează pe unii. Am văzut reacţii de indignare de la politicieni, declaraţii că să mă aflu acolo”, a adăugat preşedintele Raiffeisen Bank România.

 „Îmi pasă. De aceea am fost în piaţă. Era de aşteptat ca unii vor exploata prezenţa mea într-un mod total previzibil. Este un risc pe care mi-l asum”, a conchis şeful Raiffeisen Bank România.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-02-06

TAGURI: steven van groningen, raiffeisen bank, liviu dragnea, facebook, psd





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CURIOS
06 Feb 2017

Sigur te interesează ??? A da ,dacă mai ai sediu in Sibiu .....CHIAR ,CUI PLATESTI ACUM CHIRIE PTR SEDIUL DIN SIBIU ????
CURIOS
06 Feb 2017

Sigur te interesează ??? A da ,dacă mai ai sediu in Sibiu .....CHIAR ,CUI PLATESTI ACUM CHIRIE PTR SEDIUL DIN SIBIU ????
CROCODILUL FLAMAND
06 Feb 2017

RAIFFEISEN PRECUM VEDETI E UNA DINTRE PUTINELE BANCI CARE AU RAMAS IN PICIOARE LA CRIZA MONDIALA..........SPRE DEOSEBIRE DE ALTELE CARE AU CAZUT IN CAP..........................NICI MIE NU-MI PLAC BANCHERII MAFIOTI.....DAR LA RAIFFEISEN NU E CAZUL......ASTIA SUNT EXTREM DE SERIOSI.....NU SE BAGA IN PORCARII SI AFACERI DUBIOASE......DAR SI GRONINGEN E UN OM PANA LA URMA....E DREPTUL LUI SA FACA CE VREA...SA DEMONSTREZE PENTRU CE CREDE EL CA E BINE..................PROBABIL CA NU E DE ACORD CU CORUPTIA PANA LA 200.000DE RON...............CA SI MULTI ALTII
JIANU ANDA
06 Feb 2017

Si mie imi pasa domnule draga. Nu va lasati impresionat de acesti penali. Eu am fost inselata de acesti nemernici pe care i- am votat ca o idioata.Acum fiica mea de 16 ani imi spune ca m- am gandit doar la mine si sunt limitata.Ragret ce am facut si din acest motiv sunt in piata seata de seara.
MARIA
07 Feb 2017

În semn de protest - nu mai cumpăr produse fabricate in Germania
SI CE NE PASA
07 Feb 2017

CA ESTI TU PROASTA BOTA. CUM DRACU POTI SA SPUI ASA CEVA ? CE ARE SULA CU PREFECTURA ? DOAMNE FERESTE.IA STAI TU ACASA FAI FEMEIA LUI DZEU SI APUCATA SA FACI COPII.
ADRIAN
07 Feb 2017

Respect Van Gronongen.
DI
07 Feb 2017

Iti pasa de "chirie"?..........Ha ha ha!
HA
07 Feb 2017

Werner + Carmen Iohannis - Groningen = bani multi. Sigur ca iti pasa, mai ales pentru copiii tai. Si ei trebuie sa o duca bine din banii romanilor, nu?
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova