2016-12-04 22:39

EVENIMENT


Şi-a reîntâlnit mama la 23 de ani, după ce tatăl său l-a abandonat în faţa unei policlinici

 |  19:59
Şi-a reîntâlnit mama la 23 de ani, după ce tatăl său l-a abandonat în faţa unei policlinici
Un tânăr în vârstă de 29 de ani,abandonat de tată în faţa unei policlinici din Tecuci în 1988, a reuşit să îşireîntâlnească mama după ce a apelat la sprijinul specialiştilor din cadrulServiciului Urmăriri din Inspectoratul General al Poliţiei Române. În bazadatelor transmise de tânăr, cât şi cu ajutorul unei fişe de la institutul deCriminalistică, poliţiştii au dat de urma mamei lui şi a surorilor acestuiastabilite în Italia.

La sfârşitul anului trecut, tânărulcare se afla la muncă în Cipru a sunat la Inspectoratul General al PoliţieiRomâne-Serviciul Urmăriri cu o cerere mai puţin întâlnită în munca de poliţie.Dorea să îşi regăsească mama, de care nu mai ştia nimic din anul 1988.Poliţiştii care au preluat cazul nu i-au dat prea mari speranţe în soluţionareafavorabilă dar l-au asigurat că vor face tot ceea ce pot.

Poliţiştii au efectuat verificări, înmai multe judeţe, respectiv Iaşi, Galaţi, Giurgiu, şi în municipiul Bucureşti.Au fost comparate informaţiile furnizate la acea vreme de copil, sesizările dedispariţii de copii din acea perioadă, precum şi datele din evidenţeleinformatizate ale persoanei. În fişa de la Institutul de Criminalistică sespunea, în anul 1988: „Copilul găsit de poliţişti a declarat că se numeşteGabi, pe tatăl său îl cheamă «Ghiţă» şi lucrează pe o macara la un şantier deconstrucţii, iar pe mama sa o cheamă Genoveva şi că mai are două surori, pecare le cheamă Irina şi Cristina. Copilul a fost găsit abandonat în faţa policliniciidin Tecuci, judeţul Galaţi, la data de 1 martie 1988, şi a fost internat la ocasă de copii din judeţul Galaţi. Instanţa a hotărât în 1990 să-i dea copiluluiidentitatea pe care el a declarat-o fiind considerat născut în 1982, în Galaţişi având părinţi necunoscuţi“.

În urma investigaţiilor au foststabilite cu exactitate datele de identificare ale părinţilor copilului, fiindgăsită mama acestuia, pe teritoriul Italiei. Ieri, femeia de 49 de ani a fostpusă de procurori să recunoască fotografiile unor minori cu vârste între 5 şi12 ani, abandonaţi între 1988 şi 1989 în Tecuci, Galaţi şi Brăila. Fotografiape care a recunoscut-o femeia prezenta un băiat în vârstă de 6-7 ani, găsit depoliţişti abandonat în faţa policlinicii din Tecuci.

Femeia a povestit că, în anul 1988, întimp ce ea se afla în Bucureşti, tatăl copilului, de care era despărţită, avenit la mama ei, în comuna Oţeleni, judeţul Iaşi, şi l-a luat pe băiat pentrua-l creşte. Aceasta a anunţat dispariţia copilului la poliţie.

“La o lună după ce îl luase, fostulmeu soţ a venit în comuna Oţeleni, judeţul Iaşi, dar fără Gabriel şi a afirmatcă pe acesta l-ar fi lăsat la o familie din Ploieşti, judeţul Prahova. Princomună însă circula zvonul că l-ar fi pierdut”, a spus ea poliţiştilor.

Din acea perioadă, mama a consideratcă fiul ei este cu tatăl lui.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639237-10-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image