2018-11-20 19:51


Sighişoara, primul oraş din România care primeşte Premiul Europa al APCE

 |  16:05
Sighişoara, primul oraş din România care primeşte Premiul Europa al APCE

Oraşul Sighişoara a primit Premiul Europa din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), o premieră pentru o municipalitate din România, în urma unei decizii a Comisiei Afaceri Sociale, Sănătate şi Dezvoltare Durabilă a APCE.

Potrivit unui comunicat transmis Ministerului Afacerilor Externe, acordarea acestei distincţii reprezintă „o recunoaştere a efortului pentru promovarea unităţii europene”.

Ceremonia de decernare a Premiului oraşului Sighişoara va avea loc în timpul Festivalului medieval ce va fi organizat în perioada 20-29 iulie a.c, scrie Mediafax.

Potrivit MAE, un alt oraş din ţara noastră, Mioveni, se află printre câştigătorii de anul acesta ai Diplomei de onoare - o altă distincţie acordată de Comisia Afaceri Sociale, Sănătate şi Dezvoltare Durabilă a APCE - , alături de oraşe din alte şase state europene (Franţa, Germania, Italia, Polonia, Portugalia şi Turcia).

Sighişoara, primul oraş din România care primeşte Premiul Europa al APCE
zoom
Premiul Europa recompensează eforturile pentru promovarea unităţii europene ale municipalităţilor din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei (CoE). Premiul a fost instituit în 1955, prin decizia Comitetului Miniştrilor, organul decizional al CoE. Membrii APCE aleg anual oraşele care primesc această distincţie şi cele care sunt eligibile pentru Placa de onoare, Steagurile de onoare şi Diplomele europene.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639561-01-07

TAGURI: Sighisoara, premiera certificare APCE, certificare Sighisoara, Premiul Europa oras Romania
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANDRES
20 Mai 2012

Draga Andreea,sa multumim celor ce ne chuinie si ne batjocoresc caci fara ei nu am fi simit durerea si suferinta.Iluminarea vine din suferinta.Poporul nostru sufera.Chiar daca starea ta materiala sau a aporpiatilor tai nu iti provoaca suferinta,tu simti suferina privind suferinta semenilor tai.Rupe o bucata din painea ta si rupe o bucata din branza ta si spala o rosie si da'o primului amarat care iti va iesi in cale caci CREATORUL are multe fete.Binecuvantarea vine de unde nu te astepti.Multa dragoste si fericire iti transmit.
Random image



Ultimele stiri






loading...