Sorin Ovidiu Vântu se află în prezent în închisoare, unde execută alte pedepse privative de libertate.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) arătau, la data trimiterii rechizitoriului în instanţă, că în perioada 2005 - 2006, Liviu Luca, Sorin Ovidiu Vântu şi Octavian Ţurcan au constituit un grup infracţional organizat ce a avut drept scop iniţial obţinerea de fonduri materiale din patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prin delapidarea acesteia.
Fondurile au fost folosite în dauna Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA şi implicit a membrilor săi, prin participarea offshore-ului Elbahold Ltd, controlat la acel moment de Vântu şi ulterior de Luca, la majorarea de capital social al SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA), acţiunile Asociaţiei Salariaţilor diminuându-se de la 50 la 25 la sută, au scris procurorii în rechizitoriu.