2016-12-06 14:28

EVENIMENT


Soarta județului Constanța, compromisă de Statistică

 |  18:57
Soarta județului Constanța, compromisă de Statistică

Centralizarea oficială a voturilor înregistrate la referendumul care s-a desfăşurat, ieri, în judeţul Constanţa, nu poate fi făcută, pentru că salariaţii Direcţiei Judeţene de Statistică nu lucrează. Aceștia trebuiau să numere opțiunile constănțenilor pentru desființarea sau menținerea județului.

Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Constanţa, Laurenţiu Marin, a declarat, pentru Agerpres, că spaţiul amenajat special cu calculatoare pentru lucrătorii DJS, în incinta BEJ, este ''pustiu'' pentru că aceştia lipsesc. Situaţia se petrece, potrivit lui Marin, în condiţiile în care, până în urmă cu două zile, a existat comunicare între reprezentanţii BEJ şi cei ai DJS, existând şi o adresă prin care cei de la Statistică au solicitat un anumit necesar de materiale pentru buna desfăşurare a procesului electoral.

Reprezentantul BEJ a afirmat că, prin absenţa statisticienilor, nu va avea cine să centralizeze în mod oficial situaţiile transmise de preşedinţii secţiilor de votare referitor la mersul procesului de votare, dar că ''DJS va fi forţată prin instanţa de judecată de către Consiliul Judeţean să numere voturile şi, probabil, împotriva DSJ va fi făcută şi plângere penală''.

Contactat telefonic, directorul DJS Constanţa, Enache Buşu, a declarat că Institutul Naţional de Statistică (INS) nu i-ar fi transmis că trebuie să se implice în desfăşurarea referendumului.

Referitor la situaţia creată, prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, a precizat, pentru Agerpres, că nu ştie toate detaliile despre cele petrecute, dar că el respectă prevederile legale, susţinând totodată că referendumul organizat de Consiliul Judeţean este unul ilegal. „Consiliul Judeţean să-şi pună informaticienii la treabă şi să dea drumul la numărătoarea voturilor. (...) În ţara românească nu poţi să spui că foloseşti instituţii ale statului gratis, totul trebuie plătit. Este un referendum în interesul preşedintelui CJ şi trebuie să plătească pentru el... aşa cum plăteşte paza secţiilor de votare. (...) Eu fac doar ce spune legea. Atât timp cât nu am în lege aşa ceva, nu pot să mă exprim şi să fac presiune pe Statistică să facă ce vrea Nicuşor Constantinescu”, a afirmat prefectul.

Pe de altă parte, Laurenţiu Marin a precizat că CJ Constanţa suportă toate cheltuielile legate de referendum.

Să dea Dumnezeu să iasă exact aşa cum vor oamenii. Este important referendumul, să vedem ce vor oamenii. Eu cred că nu este bine să se desfiinţeze judeţul. Dacă oamenii vor însă să se desfiinţeze, să se desfiinţeze

Radu Mazăre

primarul Constanței


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-08-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image