2018-06-21 17:16


ȘOC la BOTOȘANI! Șefa Parchetului de pe lângă Tribunal, ridicată de procurorii DNA. Care sunt acuzațiile

 |  12:38
ȘOC la BOTOȘANI! Șefa Parchetului de pe lângă Tribunal, ridicată de procurorii DNA. Care sunt acuzațiile

Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat, joi dimineață, percheziții în biroul prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu (foto), dar și la locuința acesteia din municipiul Botoșani.

Stăncescu a fost ridicată de procurori de la domiciliu și, împreună cu aceștia, au mers la sediul Parchetului, pentru ca prim-procurorul să asiste la percheziție.

Cercetările au loc într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de serviciu, contra libertății persoanei, contra înfăptuirii justiției, săvârșite în perioada 2015-2016, se precizează într-un comunicat de presă al DNA.

Potrivit acestuia, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, joi dimineață sunt efectuate percheziții domiciliare în șapte locații situate în municipiul Botoșani, din care patru sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Surse judiciare susțin că perchezițiile au loc în biroul prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunal, dar și în trei birouri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție.

Procurorii anticorupție urmează să ridice documente din cele două instituții, iar mai multe persoane vor fi duse la audieri, potrivit surselor menționate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-07-20

TAGURI: raluca stancescu, parchet, tribunal, dna, procuror, coruptie, botosani, suceava





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
20 Iul 2017

IN JUDETUL ILFOV SI NU NUMAI ,MAJORITATEA JUDICIARISTILOR SI CELOR DIN SERVICII SI ORDINE PUBLICA POT FI TRATATI CA SI PRIM-PROCUROAREA DE LA BOTOSANI
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova