2016-12-08 02:11

EVENIMENT


SOS, ALRO! Combinatul de aluminiu de la Slatina, în pericol de închidere!

 |  13:22
SOS, ALRO! Combinatul de aluminiu de la Slatina, în pericol de închidere!

Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) “Cartel ALFA” solicită, printr-o scrisoare deschisă, ca Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), Guvernul şi Prefectura Olt să ia măsurile necesare pentru a preîntâmpina închiderea Combinatului ALRO Slatina, potrivit unui comunicat dat publicităţii luni de organizaţia sindicală.

“Din cauza situaţiei de Forţa Majoră, declarată de Hidroelectrica începând cu 30 septembrie 2011, nu mai primim de la această unitate decât 30% din energia electrică necesară. De aceea, suntem nevoiţi să achiziţionăm restul de energie de pe “Piaţa Zilei Următoare (PZU)” şi “Piaţa de Echilibrare (PE)”, unde cantităţile sunt impredictibile, fapt care are efecte catastrofale asupra bunei funcţionări a unităţii. Până în prezent, au fost oprite deja 20% din capacităţile de producţie şi există riscul ca în anul 2012 să oprim definitiv producţia de aluminiu electrolitic, lucru care va duce la disponibilizări masive de personal”, a declarat Bogdan Hossu, preşedintele CNS “Cartel ALFA”, la care sunt afiliate Sindicatul Liber ALRO, Sindicatul Aluministul, Sindicatul Alroproduct şi Sindicatul Prelucrare aluminiu.

Liderul “Cartel ALFA” a subliniat că închiderea ALRO va duce la diminuarea consumului populaţiei din zonă, ceea ce va spori tensiunile sociale, va amplifica fenomenele de infracţionalitate şi litigiile civile şi penale.

“Sistarea activităţilor din cadrul ALRO reprezintă o soluţie facilă şi ineficientă, care ar dovedi lipsa de interes a autorităţilor faţă de economia reală a României. Din acest motiv, cerem ca autorităţile să ia măsurile necesare pentru a preîntâmpina închiderea combinatului în care lucrează peste 3.500 de oameni”, a mai spus Bogdan Hossu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-14

TAGURI: alro, slatina, aluminium, inchide, combinat, Cartel_ALFA



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

SOREX
18 Ian 2012

DUMNEATA DOMULE ION ION NU FACI PARTE DIN CATEGORIA HOTILOR?..........CE AI FACUT PTR ALRO? ANUL ACESTA AI SEMNAT C.C.M--UL? IN ALTA ORDINE DE IDEI LUCRAND AICI AR TREBUII SA SUSTII CAUZA S.C. ALRO INDIFERENT CA ASTA CONSTA IN LIVRAREA ENERGIEI ELECTRICE LA PRET PREFERENTIAL CEEACE DE ALTFEL ESTE NORMAL.

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Olt. PNL amendat Liberalii olteni au fost obligaţi să oprească distribuirea şi să înlăture din spaţiul... Acum 6 ore | (0)
Sute de angajaţi ai Primăriei Slatina, în grevă japoneză Aproximativ 170 de angajaţi ai Primăriei Slatina, membri ai Sindicatului Naţional al... 22 Noi 2016 | (0)