2017-12-16 22:44


SUA: Republicanii au acceptat finanţarea statului federal până la sfârşitul lunii septembrie

 |  09:20
SUA: Republicanii au acceptat finanţarea statului federal până la sfârşitul lunii septembrie

Republicanii din Camera Reprezentanţilor au depus luni un proiect de lege ce permite finanţarea statului federal până la sfârşitul lunii septembrie şi să se evite astfel criza pe care ar fi provocat-o închiderea, la 27 martie, a serviciilor publice neesenţiale, transmite AFP. Iniţiativa, pe care Camera urmează să o voteze miercuri sau joi, nu anulează reducerile bugetare automate intrate în vigoare vineri pe ansamblul agenţiilor guvernamentale.

Apărarea însă, din al cărei buget vor fi tăiate 42,7 miliarde de dolari sub efectul acestei austerităţi forţate, îşi va vedea bugetul pentru 'operaţiuni şi întreţinere' majorat anticipat cu aproximativ 10 miliarde de dolari, pentru atenuarea impactului asupra funcţiilor militare esenţiale. 'Măsura va permite evitarea închiderii statului la 27 martie, acordarea unei priorităţi programelor de apărare şi pentru foştii soldaţi şi va oferi Pentagonului o oarecare flexibilitate pentru a folosi mai eficient bugetul de care dispune', a declarat într-un comunicat preşedintele comisiei responsabile cu repartizarea cheltuielilor, Hal Rogers. În total, statul federal va putea cheltui 982 de miliarde de dolari până la încheierea anului fiscal.

Proiectul nu reglementează, totuşi, aspectul mecanic al tăierilor automate ce trebuie să diminueze bugetul tuturor programelor, indiferent de importanţa lor (securitate, control al zborurilor aeriene sau parcuri naturale). 'Acesta nu face mai raţionale tăierile automate, ele rămân la fel de stupide ca şi înainte. Numai punctul de plecare al apărării este puţin mai inteligent', a comentat Richard Kogan, expert pe probleme bugetare la Center on Budget and Policy Priorities.

În SUA, statul federal nu poate cheltui nimic fără să fi primit autorizaţie printr-un vot al Congresului. Divizat, acesta din urmă nu a mai votat un buget integral din 2009 şi se mulţumeşte să voteze autorizaţii temporare pentru câteva luni ce permit cheltuieli la nivelul perioade precedente. În septembrie, ei au votat pentru finanţarea statului până la 27 martie.

La sfârşitul lui 1995, sute de mii de funcţionari publici au fost trimişi în concediu fără plată pe o perioadă de 21 de zile din cauza unui conflict între Camera Reprezentanţilor şi preşedintele democrat Bill Clinton.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639873-12-22

TAGURI: SUA, finantare, republicani, criza





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova