2016-12-03 17:39

EVENIMENT


Suntem pe primul loc în UE la mortalitatea infantilă

 |  19:49

România se află pe primul loc între statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, arată un studiu lansat ieri de Organizaţia Salvaţi Copiii. Potrivit preşedintelui executiv al organizaţiei, Gabriela Alexandrescu, în lume, un copil moare la patru secunde şi două milioane mor în prima zi de viaţă, iar 63% dintre cauzele de mortalitate ar putea fi prevenite. La nivel mondial, organizaţia şi-a propus ca în cinci ani să nu mai moară nici un copil din cauze care pot fi prevenite.

Alexandrescu a menţionat că în 1990 erau 8.471 de decese pe an la copii, iar acum sunt 2.078, înregistrându-se o scădere. Cu toate acestea, România se menţine pe un loc fruntaş la mortalitatea infantilă, cu 9,8 decese la o mie de născuţi vii. Singura ţară care are o valoare apropiată de a noastră este Bulgaria.

“Cele mai frecvente cauze de mortalitate la grupa zero - un an sunt bolile aparatului respirator din cauze prenatale, la grupa 1 - 4 ani cele mai frecvente cauze de mortalitate sunt intoxicaţiile, accidentele de maşină, înecul, dar şi tumorile care apar în număr mare”, a spus dr. Mihai Gafencu, vicepreşedinte al Organizaţiei Salvaţi Copii.

Medicul s-a referit la necesitatea analizării cauzelor care pot fi prevenite şi la necesitatea creşterii numărului asistenţilor comunitari, care ar trebui să fie mai implicaţi şi să colaboreze cu medicul de familie.

La rândul său, dr. Adrian Crăciun, şeful Secţiei de neonatologie de la Institutul Cantacuzino, a arătat că aproximativ 40% din sarcinile premature se datorează lipsei de supraveghere medicală.

El a accentuat că un copil născut prematur necesită îngrijiri speciale cu costuri mari. Astfel, pentru un născut de 28 de săptămâni cu o greutate de 1.000 de grame costurile ajung la 125.000 de euro, sumă greu de suportat de către stat.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Cristian Irimie a afirmat că autorităţile urmăresc o îmbunătăţire a asistenţei medicale pentru mamă şi copil.

Potrivit secretarului de stat, ministerul urmăreşte o îmbunătăţire a asistenţei medicale pentru mamă şi copil.

Prof. dr. Silvia Stoicescu, preşedintele Societăţii Române de Neonatologie, a evidenţiat că 10% din nou-născuţii din lume au nevoie de reanimare la naştere şi 1% are nevoie de reanimare la naştere pentru supravieţuire. El a evidenţiat că s-a schimbat structura cauzelor mortalităţii infantile.

Dacă în România interbelică principalele cauze ale mortalităţii erau malnutriţia şi boala diareică, acum se moare de boli respiratorii din cauzare prenatale.

Unul din factorii de risc pentru naşterile premature, după cum a spus prof. dr. Silvia Stoicescu, este stresul, iar mamele trebuie să aibă în atenţie acest lucru.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-09-07

TAGURI: ue, mortalitate intantila, copii, romania



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Tot ce trebuie să ştie viitorii părinţi despre celulele stem Transplantul cu celule stem este o procedură utilizată în mod curent de 25 de ani, în întreaga... 22 Noi 2016 | (0)
Aproape 500 de copii au renunţat la hochei Visul a aproximativ 500 de copii iubitori ai hocheiului, în special din Capitală, s-a destrămat... 28 Noi 2016 | (1)