2018-12-13 06:05


Suspect de TERORISM tunisian, expulzat din România. Ce făcea bărbatul la noi în țară

 |  16:41
Suspect de TERORISM tunisian, expulzat din România. Ce făcea bărbatul la noi în țară

La sesizarea SRI, Curtea de Apel București a dispus declararea ca persoană indezirabilă a cetățeanului tunisian B.O. pentru o perioadă de 10 ani, pentru motive ce țin de implicarea în activități adiacente terorismului.

Potrivit unui comunicat al SRI, B.O a ajuns în România în anul 2008, ca student al Univeristății Politehnice București, unde a absolvit studii de licență și masterat. Ulterior, B.O a rămas legal în țara noastră ca urmare a căsătoriei cu un cetățean român, de care s-a separat însă în 2016. În același an, suspectul a intrat în atenția SRI deoarece acesta traversa un proces accelerat de radicalizare religioasă islamică. În aceeași perioadă, B.O. a fost indicat inclusiv de parteneri externi ai SRI ca făcând parte dintr-o rețea care asigura finanțare pentru organizația teroristă DAESH.

În urma măsurilor informativ-operative derulate, s-a stabilit că respectivul a derulat activități care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri și amenințări la adresa securității naționale. Concret, B.O. s-a remarcat prin radicalizarea religioasă și activități de propagandă în favoarea DAESH derulate în mediul virtual, susținând supremația islamului și incitând la jihad global. De asemenea, în cadrul cooperării derulate la nivelul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT), au fost confirmate semnalările partenerilor externi cu privire la implicarea cetățeanului tunisian în tranzacții repetate pentru sprijinirea financiară a organizației teroriste.

La propunerea SRI, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București care, în conformitate cu dispozițiile art. 86 alin.3 din OUG nr 194/12.12.2002, privind regimul străinilor în România, a dispus măsura declarării ca indezirabil celui în cauză, pentru implicarea în fapte care, potrivit art. 3 lit. i și “I” din Legea 51/2001 (republicată), constituie amenințări la adresa securității naționale. Ca urmare a sentinței Curții de Apel București, străinul a fost luat în custodie publică de către Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea îndepărtării de pe teritoriul național.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-08-02

TAGURI: suspect, terorism, tunisian, sri, curtea de apel
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...