2018-04-25 11:19


Sute de mineri de la Lonea şi Lupeni protestează. Un lider sindical, în greva foamei

 |  11:05
Sute de mineri de la Lonea şi Lupeni protestează. Un lider sindical, în greva foamei

Un număr de 300 de mineri de la exploatările Lonea şi Lupeni protestează, miercuri dimineaţă, în faţa sediilor celor două unităţi miniere. Aceştia sunt solidari cu liderul sindical de la Lonea, care este în greva foamei şi legat cu lanţuri de poarta de la intrarea în mină.

Peste 300 de mineri din schimburile trei şi patru şi o parte din cei din schimbul întâi de la exploatările Lonea şi Lupeni au refuzat, miercuri dimineaţa, să intre în subteran.

Preşedintele Sindicatului "Muntele", Petre Nica, a afirmat, că alţi 100 de angajaţi ai preparaţiei Coroieşti din Valea Jiului au anunţat că vor întrerupe lucrul începând cu ora 10.00.

Liderul sindicatului de la Mina Lonea, Vasile Păduraru, care marţi după-amiază s-a legat cu lanţuri de poarta de la intrarea în mină continuă această formă de protest şi a intrat în greva foamei. De asemenea, liderul sindical de la Mina Lupeni, Darius Câmpeanu, a declanşat şi el greva foamei, la sediul exploatării Lupeni.

"În acest moment sunt peste 300 de mineri în grevă şi au anunţat şi alţii că li se vor alătura în cursul zilei. Doi lideri sindicali, cel de la Lonea şi cel de la Lupeni, sunt în greva foamei. Cel de la Lonea a avut nevoie de îngrijiri medicale pe timpul nopţii, însă nu a renunţat la protest. Angajaţii Complexului Energetic Hunedoara vor să atragă atenţia Guvernului asupra problemelor cu care se confruntă, mai ales că astăzi pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului va fi un act normativ care prevede acordarea de ajutor de stat de salvare pentru Complexul Energetic Hunedoara. Suma pe care vor să o aloce este insuficietă şi obligă complexul la divizare în societate de mine şi termocentrale. Amintim că suntem unificaţi doar de doi ani, iar divizarea ar însemna închiderea minelor şi transformarea termocentralelor în CET-uri. Cerem excluderea din actul normativ a obligativităţii divizării CEH", a afirmat Petru Nica.

Minerii solicită totodată o infuzie financiară în CEH şi crearea unei scheme de sprijin pentru finanţarea producţiei de energie electrică, dar şi facilităţi fiscale pentru firmele care generează locuri de muncă în Valea Jiului şi judeţul Hunedoara.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-27

TAGURI: sute, mineri, lonea, lupeni, protesteaza, lider, sindical, greva, foamei, leaga, lanturi, poarta





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CIRC SI FOAME IN GIT
27 Mai 2015

Ia blestemat ce-i de la Universitate . Sa pateasca si ei la fel . Sa planteze flori si trandafiri , in mine . Sau cinepa pentru droguri , de la detinuti politici . Sa le dea Sova si ceilanti bani . Sa zica ; noi facem ordine .
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova