2018-02-23 02:18


Tânăr mort în condiţii suspecte la Costineşti

 |  19:36
Tânăr mort în condiţii suspecte la Costineşti

Poliţiştii constănţeni caută două femei, cu vârste de aproximativ 30 de ani, ultimele persoane ce ar fi văzut în viaţă un bărbat din Costineşti care, la data de 19 iulie, a fost găsit inconştient, cu o lovitură la cap, şi care a murit apoi la spital. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, Mihail Olteanu, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit în stare de inconştienţă, în dimineaţa de 19 iulie, cu o lovitură puternică la cap, în pensiunea părinţilor săi din Costineşti.

El a fost transportat în comă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dar, cu toate eforturile medicilor, a decedat luni în unitatea sanitară. Când a fost găsit, Mihail Olteanu avea o plagă mare în zona capului, medicii legişti urmând să stabilească dacă aceasta a fost produsă în urma unei lovituri aplicate cu un corp dur, ori bărbatul a căzut şi s-a lovit la cap. Olteanu, care era student, ar fi petrecut în noaptea de 18 spre 19 iulie cu două femei şi, conform poliţiştilor, acestea ar fi ultimele persoane ce l-au văzut în viaţă. "Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au declanşat o anchetă în vederea elucidării producerii evenimentului, iar în prezent sunt căutate două femei care, în noaptea de 19 iulie, ar fi fost ultimele persoane care l-ar fi văzut pe bărbat în viaţă şi cu care acesta şi-ar fi petrecut seara la Costineşti", a declarat Carmen Şerbănescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanţa, care a precizat că persoanele în cauză sunt rugate să sune la 112 sau la Serviciul Investigaţii Criminale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-23

TAGURI: costinesti, mort, tanar, suspect





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova