2018-06-24 14:04


Tobă de plagiat. Ministrul de Interne şi-ar fi copiat teza de doctorat

 |  15:24
Tobă de plagiat. Ministrul de Interne şi-ar fi copiat teza de doctorat

Ministrul de Interne, Petre Tobă, care a condus Poliţia Română în ultimii trei ani, se alătură listei cu demnitari suspectaţi că şi-au plagiat tezele de doctorat, potrivit Press One, care scrie că peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei de doctorat a acestuia ar fi copiate din diverse lucrări.

Emilia Şercan precizează, într-un articol de pe site-ul Press One  că peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei cu care noul ministru de Interne a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe Militare şi Informaţii sunt copiate ad-litteram din lucrări de specialitate sau din referate postate pe internet, fără utilizarea ghilimelelor şi fără a respecta normele naţionale şi internaţionale de citare în opere ştiinţifice.

Contactat pentru a comenta situaţia, Petre Tobă a declarat că lucrarea sa de doctorat a fost una practică. "Ce pot să vă garantez este că am lucrat la teza de doctorat cu bună-credinţă, că am făcut o lucrare aplicată şi că am avut şansa să pun în practică ceea ce am studiat acolo în cel de-al doilea mandat de inspector general al Poliţiei Române", a spus el.

Petre Tobă a urmat cursurile doctorale la Catedra de Strategie Militară şi Securitate, Departamentul Operaţii Întrunite, Studii Strategice şi de Securitate din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I". Titlul tezei prin care Petre Tobă a devenit doctor în Ştiinţe Militare este "Poliţia Română – forţă de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale", iar coordonatorul de doctorat a fost chestorul general de Poliţie (r) Anghel Andreescu, fost director al Serviciului de Pază şi Protecţie (1998-1999), comandant al Jandarmeriei (1999-2001, inclusiv la mineriada de la Stoeneşti) şi secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (2005–2013).

Teza de doctorat a lui Petre Tobă are, în total, 445 de pagini, dintre care 390 formează corpul propriu-zis al lucrării, iar celelalte 55 reprezintă bibliografia şi anexele.Introducerea începe identic cu teza de doctorat a comisarului de poliţie Ionel Tucmuruz, care a avut acelaşi coordonator de doctorat, chestorul general Anghel Andreescu, şi care şi-a susţinut teza cu două săptămâni înaintea lui Petre Tobă, în 28 ianuarie 2011.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-26

TAGURI: plagiat, doctorat, ministru de interne, petre toba





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
26 Noi 2015

AUZITI GROZAVII, studii doctorale la Catedra de Strategie Militară și Securitate, Departamentul Operații Întrunite, Studii Strategice și de Securitate din cadrul Universității Naționale de Apărare "Carol I" din cadrul MApN. Titlul tezei de doctor în Științe Militare este "Poliția Română – forță de stabilitate și securitate. Optimizarea managementului cooperării internaționale în vederea combaterii amenințărilor neconvenționale". Coordonator de doctorat chestorul general de Poliție (r) Anghel Andreescu prietenul liderului de sindicat si mare revolutionar SURUGIU IULIAN. Toate acestea ne sugereaza ca suntem in tara BASMELOR. Alte GROZAVII, prin Legea 140/2015 s-a modificat Legea nr. 56/2012 privind organizarea si functionarea Academiei de Stiinte Militare si s-a infiintat Academia de Stiinte ale Securitatii Nationale -ASSN-(unde membrii sunt tot felul de stupizi) a carui atributii se suprapun peste cele ale COMUNITATII NATIONALE DE INFORMATII subordonata CSAT-ului . In Ro e mai ceva ca in JUNGLA face cine vrea din cadrul sferei PUTERII STATULUI tot ce-si doreste. Pentru prevenirea unor asemenea aberatii sau anomalii SE IMPUNE desfiintarea urgenta a; Colegiului Naţional de Apărare, a Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale dovedindu-se ca nu fac in nici un fel BINE dezvoltarii statului roman ba din contra ajuta la intarirea si dezvoltarea unor MAFII ce ameninta viitorul Ro. Tot pentru prevenirea unor aberatii sau anomalii in societatea romaneasca si mai ales in sistemul politic romanesc se impune de asemenea interzicerea obtinerii de titluri doctorale si universitare in cadrul Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza", Academiei de Stiinte Militare si Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”. Pentru cei ce activeaza in aceste domenii sunt suficiente alte distictii si gradele profesionale oferite pe merite (truda, munca, stiinta, cercetare, etc.) asa cum se procedeaza in tarile lumii civilizate si dezvoltate.
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova