2016-12-11 02:29

EVENIMENT


Traian Băsescu le transmite românilor: „N-am nimic de schimbat în comportament”

 |  21:00
Traian Băsescu le transmite românilor: „N-am nimic de schimbat în comportament”

Preşedintele Traian Băsescu a dat aseară, timp de 20 de minute, o declaraţie publică la Palatul Cotroceni. Mesajul său către români a fost că înţelege vremurile grele prin care trec, dar că el, preşedintele, ştie exact ce are de făcut în continuare şi, prin urmare, măsurile de reformare ale statului vor continua.

Preşedintele Băsescu a anunţat, ieri, că este conştient de faptul că „o parte” dintre români nu-l mai susţin. „Este clar pentru mine că prima mea obligaţie este aceea de a restabili legătura de încredere între mine şi acea parte a populaţiei care şi-a pierdut încrederea în preşedinte”, a spus Băsescu, invocând de două ori numele celebrei pagini de socializare pe internet - Facebook. „Dacă vă uitaţi pe Facebook, veţi vedea că sunt şi mesaje de susţinere”, afirmă preşedintele, care adaugă că este la curent cu „mesajele” care lui i-au generat „impresia” că „pentru o parte dintre români s-a creat o ruptură între preşedinte şi o parte din naţiune”.

Şeful statului le transmite românilor că va continua procesele de reformă enunţate în campania electorală, în baza cărora el a devenit pentru a doua oară preşedintele României. „Nu am nimic de schimbat în comportamentul pe care l-am avut în timpul celor două mandate. Excepţie acele gafe pe care le mai fac uneori, vezi intrările pe post în dispută cu Raed Arafat”, a afirmat preşedintele.

Traian Băsescu a afirmat răspicat – şi acesta pare să fie mesajul cel mai important pe care a dorit să-l transmită – că administraţia sa ştie exact ce are de făcut. „Marea problemă a populaţiei este ce se întâmplă în continuare. Ştiu ce trebuie făcut. În parteneriat cu Guvernul trebuie să deschidem acest orizont de ţară nouă pentru români”. Şeful statului a enunţat apoi câteva dintre priorităţile sale în perioada următoare, între care revizirea Constituţiei, o nouă lege electorală, lupta împotriva corupţiei şi evaziunii fiscale, o nouă lege a sănătăţii, reforma partidelor politice etc.

Nu sunt dictator!

Preşedintele Băsescu a ţinut apoi să infirme acuzaţiile ce i se aduc cum că ar fi dictator şi că ar controla procurorii şi judecătorii din România. „Oricît de mare ar fi presiunea cu eticheta de dictator, voi continua să susţin fără rezerve toate instituţiile statului care luptă împotriva corupţiei. (...) Un dictator pe care îl înjuri de dimineaţa şi până seara nu-mi pare a fi un dictator”, a spus Băsescu. Ca o probă a faptului că nu intervine asupra proceselor de judecată din ţară, şeful statului a afirmat: „Orice român poate să întrebe orice judecător de la CCR dacă am cerut să dea o soluţie sau alta”. La fel, preşedintele Băsescu a spus că nu există nici un procuror din România care să poată spune că el ar fi intervenit vreodată în vreun dosar. Traian Băsescu a negat, de asemenea, că el ar conduce PDL. „Dacă l-aş fi condus eu, partidul ar fi fost mult mai bine condus”, a spus Băsescu. „Cei care-mi propun să mă duc pe muntele Găina şi să mediez de acolo, se înşală. Nu aşa trebuie să facă un preşedinte”.

Întrebat dacă s-a gândit la demisie în ultima perioadă, mai ales de când sunt în stradă proteste publice antiguvernamentale, preşedintele Băsescu a afirmat: „Preşedinţii nu pot să demisioneze în perioade de crize. Nu iau în considerare acest lucru decât dacă va fi evident că aceasta e soluţia”. Ca o concluzie, şeful statului a firmat, spre finalul intervenţiei sale, că nu va ceda. „În ce mă priveşte, sunt de meserie comandant de navă şi nu am ratat niciodată destinaţia. Nu o să o ratez nici acum cu România”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-06-02

TAGURI: traian basescu, interventie, cotroceni, proteste, reforma



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

ROMAN
25 Ian 2012

Preşedintele are dreptate. Au putut Românii astăzi să vadă cum arată un preşedinte şicom trebuie să se poarte un preşedinte. Imaginaţi-vă ce ar face Antonescu într-o situaţie similară.
KANT
25 Ian 2012

Presedintele este "perfect". . . poporul are "o problema" ... oare ???
UN OM
25 Ian 2012

PRESEDINTELE TARII ...trebuie sa fie presedintele TUTUROR romanilor,dar el este ..monocolor, adica portocaliu! ROMANIA nu are midiator ...,,opozitie-putere,, are partinitar. Din aceasta cauza .. societatea romaneasca a ajuns sa iasa in strada sa-i aminteasca conducatorului .. de PUTEREA POPORULUI, pentru gafele lui, ce nu se mai opresc !
GIANINA
26 Ian 2012

BRAVO BASE, ESTI TARE, NU TE INGENUNCHIAZA FELIX SI AI LUI...
PETRISOR
26 Ian 2012

Nici noi nu schimbam nimic. Pana nu pleci, nu slabim presiunea. Vei cauta o scapare in curand, esti din ce in ce mai izolat.
C-TIN
26 Ian 2012

ATENTIE ! Printre sirurile de vorbe de lemn a scapat si cateva informatii deosebot de otravite. Astfel a afirmat ca Legea Sanatatii, va fi adoptata in cadrul restructurarii statale. Adica banii Casei de Sanatate care sunt bani publici, o sa fie administrati se catre o societate particulara de asigurarii, in special americana. Elena Udrea a afirmat ca regionalizarea va avea loc. Deci se continua executarea Planului Valev-Ontario de dezmembrare a Romaniei ! Au stiut romanii de ce i-au facut tradatori.
AMPOITZA
27 Ian 2012

Din pacate,lingaul de Cristoiu-in Ev.Zilei,arata ca bishnitzarul de la TroCoceni e pe cale sa se schimbe!!!!!.Binenteles ca dezinformeaza(lingaul),acest specimen nu se va schimba(bishnitzar).
NEICANIMENI
27 Ian 2012

PROSTUL NU E PROST DESTUL DACA NU E SI FUDUL!

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Firea e băsistă În cei patru ani și jumătate de conducere a lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei, au fost... 28 Noi 2016 | (2)
Băsescu are deja Guvern şi aşteaptă alegerile Fostul preşedinte al României ia startul şi anunţă viitorul Guvern format numai din membrii... 06 Dec 2016 | (3)