2016-12-03 15:55

EVENIMENT


Trei zile de proteste. Iarna arabă. GALERIE FOTO!

 |  21:00
Trei zile de proteste. Iarna arabă. GALERIE FOTO!

Manifestaţiile pentru susţinerea  fostului subsecretar de stat de la Ministerul Sănătăţii , Raed Arafat, cetăţean român de origine arabă, s-au transformat rapid în proteste faţă de preşedintele Băsescu şi Guvernul Boc.

În zeci de oraşe, mii de oameni au strigat lozinci anti-Putere. În Bucureşti, au avut loc ciocniri între protestatari şi jandarmi soldate cu răniţi. Opoziţia încearcă să profite şi să provoace alegeri anticipate şi suspendarea preşedintelui. După „Primăvara Arabă“ din 2011, vom avea o „Iarnă Arabă” în România?

„Să scăpăm de Băsescu şi de slugile lui!”

De trei zile, în Piaţa Universităţii din Capitală au loc proteste antiguvernamentale şi antiprezidenţiale. Manifestaţii au avut loc şi în alte oraşe din ţară, toate pornite iniţial de la solidarizarea cetăţenilor cu SMURD şi Raed Arafat.

După incidentele de sâmbătă, când în urma altercaţiilor de la „kilometrul zero al liberţăţii şi democraţiei” 30 de persoane şi cinci jandarmi au avut nevoie de îngrijiri medicale, bucureştenii s-au adunat din nou, ieri, în faţa Teatrului Naţional.

Dacă la început erau câteva zeci, oamenii au continuat să se adune, iar la ora 18.00 erau în jur de 1.500-2.000 de protestatari care strigau împotriva Puterii şi agitau pancarte pe care scria „Jandarmeria apără hoţia!”, „Băsescu=Ceauşescu”, „Libertate!”, „Ultima soluţie, încă o revoluţie”, „Jos Băsescu”, „Ne-am săturat cât aţi furat”, „Băsescu, tiranul!”.

„Nu se mai poate trăi aşa. Ne vom aduna în fiecare seară aici la Universitate şi sperăm să vină toată ţara, de la Cluj, de la Timişoara, de la Târgu-Mureş, de la Iaşi. Trebuie să scăpăm de Băsescu şi de slugile lui”, ne-a spus un protestatar.

Vin studenţii

Preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, Ionuţ Poenaru, a anunţat că peste 400 de studenţi vor fi prezenţi, începând cu ora 20.00, în Piaţa Universităţii: „Am văzut ce s-a întâmplat aseară în Piaţă şi am decis, împreună cu liderii de organizaţii studenţeşti, să ieşim. (...) Studenţii care vor fi conduşi de noi nu vor apela la nici un fel de violenţă, nu instigăm, vom protesta paşnic, (...) Vrem o schimbare pentru toţi oamenii din ţara asta. Nu ne interesează cine ajunge la Putere, pentru că nu îl îndrăgim nici pe Ponta, nici pe Antonescu, nici pe Vadim”.

Becali, scârbit

În faţă la Inter şi-au făcut apariţia şi personaje cunoscute publicului mai mult de la televizor: Nati Meir, fost candidat la Preşedinţie, falsificator de bani şi condamnat pentru trafic de influenţă, Marius Nistor, preşedintele Confederaţiei Sindicale “Spiru Haret”, Irinel Columbeanu, afacerist candidat la Primăria Capitalei, şi jurnalistul Cornel Nistorescu.

Gigi Becali a comentat cu privire la mişcările de solidaritate pentru doctorul Raed Arafat, care s-au transformat în proteste anti-Băsescu, spunând că nu este de acord cu susţinerea arătată de români pentru “un arab“. “M-am uitat cu scârbă la televizor! Mi-e scârbă de românii care au ieşit în stradă! Cum să ţin cu un arab împotriva preşedintelui ţării mele?”, a declarat Becali, care a menţionat că va colabora cu autorităţile române în vederea identificării protestatarilor violenţi. El a susţinut că printre aceştia se află şi oameni din galeria Stelei.

Pietre şi gaze lacrimogene

A treia zi de protest în Piaţa Universităţiis-a soldat din nou cu  violenţe, în jurul orei 19.30 după ce oamenii au rupt gardurile şi au ieşit în bulevard. Unii au aruncat cu pietre şi bucăţi din caldarâm în jandarmi, unul fiind rănit.

Manifestanţii din Piaţa Universităţii au rupt cordoanele de jandarmi, au ieşit în bulevard, în scopul de a ocupa piaţa. Traficul rutier a fost blocat. Manifestanţii care aruncau cu pietre şi sticle incendiare în jandarmi, erau tineri, cel mai probabil membrii galeriilor echipelor de fotbal Steaua, Dinamo şi Rapid.

Manifestanţii au venit în grupuri organizate, pregătiţi cu sticle, petarde, pietre şi gaze lacrimogene. Când au început violenţele, cei vârstnici s-au retras în spatele mulţimii. Cei care au rupt cordonul de jandarmi au fost tinerii.

Un cameraman a fost cât pe ce să fie lovit în cap de o piatră, un altul a luat foc, dar a fost stins rapid de jandarmi.

Dinamoviştii şi steliştii, un cor ca nimeni altul

Printre miile de protestatari care au scandat, începând de vineri, în Piaţa Universităţii şi în faţa Palatului Cotroceni împotriva regimului Băsescu şi actualei guvernări, se numărau şi unele grupuri de suporteri înflăcăraţi ai celor mai titrate echipe de fotbal româneşti.

Jandarmeria Română a identificat grupuri de suporteri ai echipelor de fotbal Steaua şi Dinamo printre cetăţenii prezenţi la manifestaţia care a a avut loc sâmbătă în Piaţa Universităţii din Capitală. ”Din informaţiile pe care le am eu, şi-au făcut apariţia şi nişte grupuri compacte, identificate de către colegii mei ca fiind suporteri ai echipelor de fotbal Dinamo şi Steaua. Au fost identificaţi şi câţiva lideri, de exemplu, de la Dinamo, Tararache Marius, Bischin Ioan, Ţintă Claudiu, iar ca şi un coordonator, sau membru al galeriei echipei Steaua, a fost identificat Denescu Alexandru Mihai”, a declarat, duminică, Aurel Moise, şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Jandarmeria Română. El a afirmat că odată cu apariţia grupurilor de suporteri, lucrurile au degenerat, pentru că aceste persoane “au o anumită experienţă”, conform părerii sale. Tot el a mai spus că printre suporterii identificaţi şi sancţionaţi sâmbătă s-a aflat şi Ilie Cornel, care a mai fost sancţionat în 2010. De asemenea, Jandarmeria i-a identificat şi pe Baciu Mihai Carol, care a mai avut trei sancţiuni anterioare, în 2008, 2011, 2012, pentru tulburarea liniştii publice, şi Rădescu Eugeniu, acesta fiind sancţionat în 2007 pentru provocare şi participare la scandal.

Artist reţinut de jandarmi

Cunoscutul compozitor şi interpret de muzică folk, Doru Stănculescu, participant la manifestaţiile de protest care au avut loc în acest weekend în faţa Palatului Cotroceni, pentru susţinerea dr. Raed Arafat, a fost “săltat” cu forţa de către jandarmi şi condus direct la secţia de poliţie, artistul fiind acuzat de tulburarea liniştii publice. Stănculescu a fost informat de oamenii legii că i s-a întocmit proces-verbal pentru tulburarea liniştii publice şi ofensă adusă autorităţilor publice, contravenţie care se sancţioneză cu amendă între 200 şi 1.000 de lei, el refuzând să semneze un astfel de act.

Dinamoviştii, chemaţi pe Facebook

Contul paginii de Facebook al peluzei Cătălin Hâldan a fost alimentat cu o invitaţie către toţii suporterii dinamovişti. Cel puţin 100 de persoane au apreciat această iniţiativă, totodată aceasta stârnind şi reacţia a 44 de “comentatori”. Astfel, toţi fanii dinamovişti erau invitaţi să participe la protestele care urmau să aibă loc în acest weekend  în Piaţa Universităţii prin următorul mesaj: “Pe la 6 se anunţă o plimbare prin centrul Bucureştiului. Cine mai vrea să profite de vremea de afară… Ca să ştiţi, nu vreau să facem «politică» pe pagină, nu despre asta e vorba. Câinii roşii nu au culoare politică. Aşa că mă duc pentru că nu vreau să văd România devenind stat poliţienesc cu acte în regulă”.

România iese în stradă

Solidaritatea faţă de fondatorul SMURD s-a concretizat prin proteste în toate marile oraşe ale ţării, după ce revolta oamenilor şi mitingurile au fost declanşate, dar mai ales promovate prin intermediul reţelelor de socializare. Pentru a treia zi consecutiv, românii nu vor altceva decât alegeri anticipate şi demisia actualului Guvern în frunte cu preşedintele Traian Băsescu.

TÂRGU-MUREŞ. Mii de oameni l-au aclamat pe Arafat

Valul de proteste a luat o amploare deosebită în oraşul SMURD-ului. Încă de joi seară, cel puţin 1.500 de persoane au participat la mitingul organizat la Târgu-Mureş pentru susţinerea lui Raed Arafat, manifestanţii întâlnindu-se chiar în faţa sediului SMURD, acolo unde au fost auziţi scandând "Jos cu hoţii", "Jos Băsescu", "Demisia". Cei prezenţi la mitingau aprins lumânări şi au avut pancarte pe care scria „Solidari cu SMURD“, „Respect pentru SMURD”,  sau „Arafat nu uita, Mureşul e casa ta”. Printre manfestanţi s-au regăsit sindicalişti şi reprezentanţi ai partidelor din Opoziţie, dar şi de la UDMR.

CLUJ-NAPOCA. Oraşul lui Boc cere demisia

Câteva sute de persoane au participat în acest weekend în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca la un miting de susţinere a lui Raed Arafat. Participanţii la miting au trecut prin faţa sediului PDL Cluj, unde au scandat "Nu staţi pe balcoane că muriţi de foame", Nu vă fie frică că Băsescu pică", "PDL nu uita, Gherla estes casa ta", "Jos Băsescu şi Boc cu Guvern cu tot". Ajunşi în Piaţa Avram Iancu, oamenii au continuat să scandeze "Jos PDL, Jos Guvernul", "Cluj, Timişoara şi apoi în toată ţara". Protestul s-a încheiat după numai câteva ore, fără să fie înregistrate incidente.

TIMIŞOARA. Revoluţionarii, în Piaţa Victoriei

Aproximativ o sută de persoane, majoritatea revoluţionari, au participat, sâmbătă după-amiază, în Piaţa Victoriei din Timişoara, la un protest de susţinere a fostului subsecretar de stat Raed Arafat, manifestanţii scandând „Jos Băsescu“, „Jos Guvernul Boc“. Protestatarii s-au afişat cu steaguri tricolore şi coli A4 pe care scria „Pro Arafat“ şi „Jos taxa auto”.

PLOIEŞTI. Vârstnicii în stradă

Cel puţin 70 de persoane, majoritatea în vârstă, au participat, sâmbătă după-amiază, la un miting spontan în centrul municipiului Ploieşti, protestatarii strigând lozinci antiguvernamentale, antiprezidenţiale şi agresând fizic sau verbal echipele de jurnalişti ale unor televiziuni care filmau protestul.

CONSTANŢA. Liderul revoluţionarilor, prezent

În aceeaşi zi, aproximativ 200 de persoane şi-au dat întâlnire în faţa sediului Prefecturii judeţului Constanţa, într-un miting de susţinere a lui Raed Arafat. Printre protestatari s-a aflat şi revoluţionarul constănţean Nicolae Mavrodin, cel care a declanşat în 2010 un scandal la manifestările organizate de Ziua Marinei. Mavrodin a spus că actualii guvernanţi au distrus toate categoriile sociale şi acum vor „să distrugă şi ultima baricadă, să ia medicii, salvările“.

Proteste paşnice în Târgovişte, Craiova, Oradea şi Sibiu

Tot în semn de solidaritate faţă de Raed Arafat au manifestat şi cei aproximativ 100 de protestatari aflaţi vineri seară pe platoul din faţa sediului Prefecturii Dâmboviţa. Scandând şi ei la rândul lor lozinci antiprezidenţiale, cei peste 100 de manifestanţi prezenţi în faţa Prefecturii din Craiovas-au declarat batjocoriţi şi umiliţi de actualul Guvern şi de măsurile luate de acesta, după părerea lor “total nepreocupaţi de soarta noastră, a tuturor”. Protestatarii au scandat lozinci de genul: „Jos Băsescu!“, „Jos Guvernul“, „Alegeri anticipate“ şi în acelaşi timp au reclamat neajunsurile zilnice, în special salariile şi pensiile mici, însă după circa două ore aceştia au devenit paşnici.

Aproximativ o sută de persoane au participat, sâmbătă după-amiază, în Piaţa Unirii din municipiul Oradea, la o manifestare de susţinere a lui Raed Arafat, acestea având pancarte pe care scria „Sănătate, NU moarte“, „Demisia Guvernului“. Alte 50 de persoane s-au strâns, sâmbătă după-amiază, în faţa Prefecturii din Mehedinţi, în semn de protest faţă de guvernanţi şi de preşedintele Traian Băsescu. Mitingul de protest de la Sibiu faţă de Guvern şi preşedintele Traian Băsescu la care au luat parte câteva zeci de persoane s-a încheiat, sâmbătă după-amiază, după aproximativ două ore, oamenii participând la un marş pe bulevardul central din oraş şi pichetând sediul PDL.

Foto: Lucian Curelariu


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-02-06

Mai multe imagini:
Trei zile de proteste. Iarna arabă. GALERIE FOTO!
zoom
Trei zile de proteste. Iarna arabă. GALERIE FOTO!
zoom
Trei zile de proteste. Iarna arabă. GALERIE FOTO!
zoom

Trei zile de proteste. Iarna arabă. GALERIE FOTO!
zoom
Trei zile de proteste. Iarna arabă. GALERIE FOTO!
zoom
Trei zile de proteste. Iarna arabă. GALERIE FOTO!
zoom

Trei zile de proteste. Iarna arabă. GALERIE FOTO!
zoom
Trei zile de proteste. Iarna arabă. GALERIE FOTO!
zoom
Trei zile de proteste. Iarna arabă. GALERIE FOTO!
zoom


TAGURI: protest, iarna araba, traian basescu, raed arafat, guvernul boc



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

VALERIU
16 Ian 2012

Jos criminalul Basescu ! Sa fie dus in fata plutonului de executie !
SOIMU
16 Ian 2012

misto editorial, cred ca e singurul site - ziar unde un editorial e semnat cu initiale...multe si mai ales degeaba.
PACALA
16 Ian 2012

Basescu si cu curva lui sa se duca dracului!- sloganul meu preferat pe care il voi scanda si in aceasta seara.
NONY
16 Ian 2012

Pupatorii de dosuri basescieni o sa declare ca opozitia sau "antenele" au organizat sau regizat manifestatiile. Ne-a dezbinat un COCALAR, ne-a unit SARACIA si noua politică socială în 2012 a P.D.-L. (Partidul Delapidam si Lingusim): „Să muriţi mult şi bine!”. Este greu de crezut ca mai sunt debili mintali care mai cred in minciunile si "valorile" cocalarului ajuns presedinte prin frauda, delatiune si diversiuni securiste! Sa ma scuze CIOCIOLINELE si PUPATORII DE DOSURI care nu o fac din cauza dizabilitatilor mintale. Este inaceptabil ca in mileniul 3 jandarmeria Romana sa faca politie politica din cauza "carosabilului".
POPESCU ALINA
17 Ian 2012

Dupa cum vedeti multi lideri ale partidelor din opozitie(Vadim,Voiculescu,Antonescu etc.) nu au sustinut protestatarii sau chiar le-au adus injurii.Toti parca s-au ascuns iar asta dovedeste ca toti sunt mana in mama ,sunt la fel de corupti si hoti si ca se apara unul pe altul . !!!Astia nu mai trebuie votati la alegerii si trebuie sa luam in calcul si alte variante si sa dam sanse si altor persoane care poate nu sunt atat de mediatizate si sustinute politic si financiar de grupuri de interese ,pentru ca cei care cheltuie sume enorme cu promovarea lor in campanie intra la guvernare datori vanduti acestor grupari si prin urmare vor vinde si cea mai ramas din tara asta. Romanii au o predispozitie de a vota cu cel mai tare ,cu cel care apare cel mai mult pe afise,panouri publicitare sau se bucara ca la da in campanie un kg de faina,insa nu se gandesc ca vor plati scump acel kg de faina pe viitor. Cred ca sunt destui oameni pregatiti si bine intentionati care insa nu sunt bagati in seama pentru ca nu au atat de mult SPRIJIN FINACIAR ca sa-si faca publicitate ,pentru ca nu se vand hotilor de tara. Guvernul a vandut Tara la UNGURI !!! Aporape toti ministri sunt UNGURI! Cum isi permite un ungur sa faca romanii pe care ii asupreste atat "niste viermi"? Trebuie sa ne prezentam in numar cat mai mare la vot si sa-si dam pe MAGHIARI afara de la guvermare! Iesiti in strada sa-l dam pe viermele URBAN afara!!!!!!!!!!

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Cum se îmbogățește Gorgan, prietenul lui Raed Arafat Deltamed SRL, firmă din Cluj Napoca, patronată de Vasile Gorgan, un apropiat al secretarului de... 27 Noi 2016 | (0)
Băsescu: pe generali nu îi ia DNA Fostul preşedinte, Traian Băsescu s-a lăudat din nou, sâmbătă, la Suceava, că a... 20 Noi 2016 | (6)