2016-12-11 08:20

EVENIMENT


Trimişi în judecată pentru că au abandonat 1.500 tone de deşeuri periculoase în Bucureşti

 |  19:39

Cincipersoane, dintre care trei în stare de arest, au fost trimise în judecată deprocurorii bucureşteni după ce au abandonat în diferite zone din Capitală şijudeţele Ilfov şi Ialomiţa 1.500 de tone de deşeuri şi 52 de kilograme desubstanţe toxice pe care ar fi trebuit să le neutralizeze. PotrivitParchetului, douădintre cele cinci persoane trimise în judecată suntrecidiviste.Patru sunt acuzate de neluarea sau nerespectarea măsurilorobligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport,valorificare şi eliminarea deşeurilor periculoase, dar şi depoluare prinevacuare cu ştiinţă în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri sausubstanţe periculoase, precum şi de deţinere sau orice operaţiune privindcirculaţia substanţelor şi preparatelor toxice fără drept, iar a cincea defavorizarea infractorului. Procurorii susţin că, în perioada 2009-2010, cei doiadministratori ai societăţii P.I. SRL, precum şi directorul general şidirectorul comercial al aceleiaşi firme au preluat în vederea transportului,depozitării, tratării, neutralizării şi eliminării finale o cantitate deaproximativ 1.500 de tone de deşeuri periculoase de diverse tipuri, precum şi ocantitate de aproximativ 52 kg de substanţe toxice.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-06-27



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image