2018-04-24 19:43


Tudorel Toader, DEZAMĂGIT de liderii europeni: ”Există DEZINFORMĂRI privind România”

 |  23:17
Tudorel Toader, DEZAMĂGIT de liderii europeni: ”Există DEZINFORMĂRI privind România”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a declarat 'convins' marţi, la Strasbourg, că există dezinformări la nivel european în legătură cu situaţia din România, spunând că nu ştie de unde provin.

Întrebat, într-o declaraţie pentru jurnaliştii români, dacă are senzaţia că există dezinformări la nivel european legate de situaţia din România, Tudorel Toader s-a declarat 'convins' că există astfel de dezinformări."N-am senzaţia, am convingerea. Nu ştiu din ce provine (această convingere - n.r.), dar cu siguranţă - din moment ce mai mulţi discută aceeaşi problemă, şi înţelegerea, percepţia (...) e diferită - e ceva. Din necunoaştere sau din dezinformare, poate şi din alte considerente", a declarat jurnaliştilor români Tudorel Toader, după o întâlnire cu uşile închise cu Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din Parlamentul European, în contextul în care legislativul va dezbate miercuri după-amiază modificările la sistemul de justiţie din România şi posibila ameninţare la adresa statului de drept.Ministrul Justiţiei s-a declarat 'onorat' şi a spus că l-a 'bucurat' faptul eurodeputaţii cu care s-a întâlnit marţi "au acordat atenţie explicaţiilor, spuselor mele, ceea ce cred că este bine, ceea ce cred că poate fi de natură să ducă la mai buna înţelegere a modificărilor"."Obligaţia noastră este de a explica în mod corect, de a explica la timp, de aceea voi face şi un departament, un colectiv de comunicare la Ministerul Justiţiei pentru ca să comunicăm mai mult, poate mai bine, eventual poate - ceea ce nu am făcut până acum - să răspundem acelor mesaje care nu concordă cu realitatea, fără ca să fac referire la ceva anume", a mai spus Toader, citat de Agerpres.El s-a mai declarat convins că nu se pune problema activării Articolului 7 din Tratatul UE în cazul României."În România nimeni n-a pus la îndoială deciziile Curţii Constituţionale. În România nimeni n-a spus vreodată că nu modificăm legea - Cod Penal, ce-o fi el - în acord cu deciziile Curţii Constituţionale. În România deciziile sunt definitive, sunt general obligatorii, produc efecte de la data publicării în Monitorul Oficial. Nu veţi găsi nicio decizie, de admitere sau interpretativă, care să nu fie luată în considerare de legiuitor, parlament sau guvern ca legiuitor delegat, în sensul modificării legii potrivit dispozitivului deciziei, potrivit considerentelor acesteia", a explicat ministrul.Întrebat de ce nu anunţă decizia privind procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, Toader a răspuns că astfel de lucruri se discută la Bucureşti."Noi ne aflăm la Strasbourg pentru a vorbi despre problemele care au stat pe agenda discutată astăzi, ce va fi discutată mâine. Celelalte probleme, privind justiţia, privind Ministerul Justiţiei, privind deciziile pe care le-am luat sau nu le-am luat, le-am comunicat sau nu le-am comunicat, le discutăm acasă, la Ministerul Justiţiei", a spus el.Toader a avut o întrevedere în cursul dimineţii de marţi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, iar în cursul serii - cu Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor, din care face parte şi Partidul Social Democrat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-02-07

TAGURI: tudorel toader, strasbourg, dezinformari, legile justitiei





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


PARPALA
07 Feb 2018

LIMBRICUL ASTA BUBOS E RUSINEA MINISTERULUI JUSTITZIEI . AFARA CU EL DIN GUVERN , FACE ROMANIA DE RIS PE UNDE SE DUCE .
@PARPALA
07 Feb 2018

Domnul TOADER este ministrul justitiei si este un exemplu privind buna credinta si competenta Vreti sa va impuneti voi niste MISisti bautori de pipi ideile voastre otravite Vreti sa aduceti Romania lanivelul vostru de lepre parsive si imorale Aveti si reprezentanti "de vaza' CIOLOS un ins dubios Macovei o baba nebuna jurist comunist madam Guset o baba nebuna si urmeaza pleiada de cretini ghenea si compania Ce vreti sa faceti cu tara noastra? vreti sa VA FORMATI VOI O CASTA NESIMTITA DE PROSTI ,
MIKIM
07 Feb 2018

PARPALA = NUMELE DE SCENA A LUI MACOVEI
ANONIM
07 Feb 2018

Cosiderați că domnul ministru al justiției ar trebui să sesizeze altor instituții, cum ar putea fi Comisia de la Veneția, de exemplu, referitor la încălcarea regululilor democratice la Parlamentul European, în privința unui ministru de justiție al unui stat membru al Uniuni Europene ?
ANONIM
07 Feb 2018

Remarcați că publicația "Știri pe surse" anunță că ministru de justiție nu este lăsat să prezinte în PE, propunerile și opiniile ministerului pe care îl conduce referitoare la discuția din PE ?
@ MY CHIN
07 Feb 2018

ESTI PROST DE MORI , INCEARCA ALTCEVA .
ANONIM
07 Feb 2018

@Punerea domnului ministru al justiței , la PE, de către europarlamentarii ajunși pe acolo, într-o astel de imagine, de a explica dumnealui ceea ce se discută pe la București, de către diversele grupări politice, considerați că amintește de perioada mai apropiată evenimentelor de după 1989 când, miniștrii de externe trebuiau să explice politicienilor europeni despre comportamentul primilor români ajuns prin Europa de Vest ?
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova