2018-09-26 06:43


Tudorel Toader vrea să ducă CONFLICTUL cu CSM în instanță

 |  20:12
Tudorel Toader vrea să ducă CONFLICTUL cu CSM în instanță

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat miercuri că ia în calcul să sesizeze instanţa de contencios administrativ, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a decis că a încălcat independenţa sistemului judiciar când a declarat, în legătură cu cazul "Belina", că "legalitatea unei hotărâri de guvern nu o verifică procurorul, ci o verifică judecătorul specializat în contencios administrativ"

"Luând în considerare: 1. Identitatea de conţinut dintre declaraţia dată şi considerente ale deciziei CCR; 2. Raportul Inspecţiei judiciare, prin care se consideră că nu a fost încălcată independenţa justiţiei; 3. Votul fragil, de 9 la 7, prin care CSM a hotărât că a fost încălcată independenţa sistemului judiciar, iau în considerare posibilitatea sesizării instanţei de contencios administrativ, pentru verificarea legalităţii respectivei hotărâri!", a scris Toader pe o reţea de socializare.Ministrul afirmase, într-o postare anterioară, că CSM a luat în cazul său "o hotărâre emoţională".Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis, în urmă cu o zi, sesizarea procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, referitoare la declaraţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, despre dosarul "Belina" şi a stabilit că afirmaţiile acestuia au afectat independenţa sistemului judiciar.Tot marţi, Curtea Constituţională a publicat motivarea prin care a constatat că hotărârile de guvern din dosarul "Belina" sunt acte administrative individuale, care pot face obiectul cercetării în legătură cu stabilirea existenţei unor fapte penale care au precedat sau însoţit adoptarea/emiterea lor, arătând totodată că numai incidental le revine instanţelor penale competenţa cercetării legalităţii actelor administrative, acesta fiind în general un atribut al instanţelor de contencios administrativ. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-12-21

TAGURI: tudorel toader, csm, cazul belina
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...