2016-12-06 16:26

EVENIMENT


Ucis de soţul fostei neveste

 |  21:00
Ucis de soţul fostei neveste

Un bărbat a fost ucis într-o reglare de conturi între două familii de ţigani din Reghin, judeţul Mureş. Agresorii au fugit, dar au fost prinşi la scurt timp.

Agresiunea s-a produs în jurul orei 10.30, chiar în centrul oraşului, în văzul lumii şi în faţa Primăriei Reghin. Un bărbat a fost înjunghiat în inimă în timp ce se afla la volanul maşinii personale. Din primele date ale anchetatorilor se pare că între agresori şi victimă exista o stare conflictuală de mai mulţi ani. Poliţiştii spun că victima, în vârstă de 37 de ani, se afla la volanul maşinii personale şi era însoţită de ginerele său şi de un copil în vârstă de 2 ani. A oprit maşina în faţa primăriei. În urma unui schimb de replici între victimă şi agresorii care se aflau pe trotuar, aceştia din urmă s-au apropiat de maşină, în încercarea de a-l trage afară. Şoferul a opus rezistenţă şi a încercat să plece cu maşina lovind chiar un autoturism parcat. Atunci un individ s-a aplecat peste portieră şi, prin geamul deschis, i-a aplicat acesteia o singură lovitură, în zona inimii, cu un briceag, după care cei doi au fugit. La faţa locului au sosit mai multe echipaje de poliţie şi o ambulanţă SMURD, chemate de martorii care au asistat la întreaga scenă. Victima a fost transportată la Spitalul de Urgenţă. Directorul Spitalului din Reghin, Iuliu Moldovan, a declarat că victima a fost adusă la unitatea medicală de un echipaj SMURD şi s-a încercat resuscitarea acesteia timp de 45 de minute, însă fără rezultat, fiind declarat decesul. Agresorii au fost prinşi la 20 de kilometri de Reghin.

Surse din rândul anchetatorilor ne-au declarat că, din primele cercetări, motivul altercaţiei a fost că actuala soţie a agresorului a fost căsătorită cu victima, iar aceştia se tot acuzau unul pe celălalt.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-08-01

Mai multe imagini:
Ucis de soţul fostei neveste
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image