2018-10-16 22:13


UDMR nu se LASĂ: CERE din nou AUTONOMIA Ținutului Secuiesc. Se vrea Parlament și Guvern Regional

 |  16:43
UDMR nu se LASĂ: CERE din nou AUTONOMIA Ținutului Secuiesc. Se vrea Parlament și Guvern Regional

Deputatul UDMR de Covasna Kulcsár-Terza József-György a depus, pe 1 februarie, un proiect de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc, „ca expresie a identității sale istorice” și în scopul „asigurării egalității de șanse a cetățenilor și protecției identității naționale maghiare”

„Ca expresie a identității sale istorice, în scopul asigurării egalității de șanse a cetățenilor și protecției identității naționale maghiare, locuitorii Ținutului Secuiesc se constituie în comunitate autonomă”, este prima prevedere din proiectul de lege depus de deputatul UDMR.

Potrivit actului normativ publicat de Digi24, Ținutul Secuiesc ar urma să devină „o regiune autonomă cu personalitate juridică”, ale cărei competențe „nu pot fi puse în discuție sau limitate decât prin lege sau aplicând dreptul internațional”.

Teritoriul regiunii autonome ar urma să fie alcătuit din actualele județe Covasna și Harghita, precum și „scaunul istoric Mureș, care aparține județului Mureș”. În total, regiunea ar avea 798.426 de locuitori, din care locuitori de etnie maghiară ar fi 565.901, adică 70,88%.

Din anexa proiectului de lege în care este detaliată componența etnică a localităților ce ar urma să alcătuiască Ținutul Secuiesc rezultă că ar fi incluse și localități în care maghiarii reprezintă sub 10% din populație (recordul îl deține satul Bilbor, cu doar 0,27% maghiari).

Consiliul de Autoadministrare, un parlament regional

„Autonomia regională se exercită de Consiliul de Autoadministrare, autoritate publică regională aleasă prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, precum și de Comisia de Autoadministrare desemnată de aceasta”, spune un articol din proiectul de lege.

Consiliul ar urma să fie alcătuit din 77 de consilieri regionali, aleși pe o perioadă de patru ani.

Consiliul are printre atribuții stabilirea simbolurilor Ținutului Secuiesc, iar limba maghiară ar avea același statut ca și limba română, limbă oficială a statului.

Totodată, acest parlament regional ar primi competențe în mai multe domenii, printre care:

- stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale ale regiunii, înființarea de noi comune

- expropierea de interes public

- supravegherea și controlul structurilor regionale ale poliției comunitare și colaborarea cu structurile Poliției.

Consiliul ar avea și dreptul de a emite decizii valabile în regiune cu privire la protecția socială și asigurările sociale și de a înființa „organe pentru asigurarea ordinii publice”.

De asemenea, în cazul unor legi sau ordonanțe emise de Parlamentul și Guvernul României, care au reglementări valabile și în Ținutul Secuiesc, Consiliul de Autoadministrare ar putea solicita rediscutarea acestora.

Statutul de regiune autonomă, odată adoptat de Parlamentul României, ar urma să fie aprobat printr-un referendum de cetățenii Ținutului Secuiesc. Simetric, desființarea statutului de regiune autonomă s-ar putea realiza doar prin referendum.

Ținutul Secuiesc ar urma să aibă și un președinte, ales pe o perioadă de patru ani de cetățenii regiunii.

Guvernul regional

Comisia de Autoadministrare ar urma să fie structura executivă a regiunii, având un președinte numit de președintele Ținutului Secuiesc.

Pe lista de competențe ale Comisiei intră, potrivit proiectului de lege, elaborarea și executarea bugetului autonom al regiunii, precum și „înființarea, respectiv desființarea instituțiilor publice ale regiunii”.

„Comisia de Autoadministrare poate dispune, înființa și susține posturi proprii de televiziune și de radio, orice mijloc de comunicare în masă, care contribuie la realizarea obiectivelor sale”, arată un alt articol din proiect.

În privința finanțării regiunii, inițiativa legislativă prevede că „autoritățile publice locale, respectiv autoritățile de autoadministrare scaunală și regională ale Ținutului Secuiesc dispun de autonomie financiară”. Totodată, se invocă „principiul solidarității”, care „implică implementarea în cadrul statului a unui mecanism de repartiție financiară” și se vorbește de transferuri financiare către regiune.

Concret, la bugetul local ar urma să rămână 90% din volumul impozitelor pe venit și 80% din volumul altor impozite și taxe.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-02-09

TAGURI: udmr, deputat, autonomie, tinutul secuiesc, parlament
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MIREL
09 Feb 2018

CU POLITICIENI CA DRAGNEA CARE , ACCEPTA ORICE PENTRU PUTERE ...VAIDE ROMANIA...NU MAI AVEM PATRIOTI SI OAMENI CARE IUBESC ROMANIA....MARE PACAT...CEUSESCU, UNDE ESTI SA VEZI CE AU FACUT DIN ACEASTA TARA? pacat mare pacat......DOAMNE DUMNEZEULE TE RUGAM SA AI GRIJA DE ROMANIA SI DE ACEST POPOR!
TRADATORII
10 Feb 2018

Pas cu pas ungurii isi indeplinesc obiectivele din agenda Budapestei. Distrugatorii Romaniei , alianta mafiota drak-nea -tariceanu le vor pune Ardealul pe tava doar pentru a sta la putere. Vor crea o lege favorabila udmr si vor avea sprijinul lor in continuare. Lichelele care au votat mafia psd-alde-udmr sunt vinovate de vanzarea Romaniei hunilor.
AVETI LIMBRICI
10 Feb 2018

Mecanismele politice de alcatuire a Puterii Publice in RO sunt mai mult decat antidemocratice, Nu respecta principiul legalitatii referitoare la infiintarea organizrea si functionarea partidelor politice. A se vedea de pilda, statutul UDMR – un ONG constituit pe criterii etnice ce apra doar interese de grup (infractional) si nu ale maghiarilor din Ro– este folosit ilegal (fara respectarea legii partidelor) pe post de bolovan politic, la inclinarea balantei, pentru alcatuirea majoritatii necesare guvernarii ceea ce a oferit societatii romanesti permanent indicii ca noua oranduire sociala functioneaza doar pe baza santajului politic. Acelasi ONG a mai avut misiunea de a aprinde fara just temei disputele nationaliste. Situatia participarii in mod separat a UDMR-ca ONG etnic, la alcatuirea Puterii Publice in Romania este unica in lume sau poate specifica unei democratii tribale.
FRUMOS șI CORECT
10 Feb 2018

spus TRADATORII și AVETI LIMBRICI! Mă bucur că mai sunt și români care gândesc AȘA...
Random image



Ultimele stiri






loading...