2018-11-20 13:43


UDREA, condamnată la ŞASE ANI de închisoare în dosarul Gala Bute! Rudel Obreja, condamnat la cinci ani de închisoare

 |  15:51
UDREA, condamnată la ŞASE ANI de închisoare în dosarul Gala Bute! Rudel Obreja, condamnat la cinci ani de închisoare

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea - aflată în Costa Rica - a fost condamnată marţi de instanţa supremă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, iar Rudel OIbrreja a primt cinci ani de închisoare. Decizia este definitivă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut astfel sentinţa din prima instanţă, atât pentru Elena Udrea, cât şi pentru Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, condamnat la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală.

La ultimul termen din dosarul Gala Bute, procurorul de caz a cerut instanţei pedepse majorate şi condamnare cu executare pentru cei care au primit pedepse cu suspendare pe fond. Elena Udrea a fost condamnată, în primă instanţă, la 6 ani de închisoare.

Avocatul fostului ministru a cerut, tot la ultimul termen din dosarul Gala Bute, eliminarea probelor obţinute cu ajutorul SRI, menţionând că acestea sunt nelegale. Apărătorul a mai solicitat rejudecarea dosarului.

"Am primit răspunsul pe care l-a formulat DNA în legătura cu activităţile desfăşurate împreuna cu SRI. Referitor la ce a învederat DNA privitor la faptul că a beneficiat de sprijin de la SRI, apreciem că justificarea oferită de organul de urmărire penală pentru a justifica administrarea probelor nu poate fi primită. (...) Prevederile la care fac referire autorii excepţiei au atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei nationale, neavând atribuţii de cercetare penală. (...) Conform deciziei CCR, probele organelor de urmărire penală sunt nelegale. Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal. Solutia juridică reglementată de Curte e obligatoriu a fi luată în considerare în această cauză. Soluţia e retrimiterea cauzei la instanţa de fond pentru a se discuta incidenţa probelor efectuate împreuna cu SRI", a spus, în sala de judecată, avocatul Veronel Rădulescu.

DNA a răspuns solicitării instanţei supreme referitoare la implicarea SRI în dosarul Gala Bute, menţionând că, pe parcursul urmăririi penale, a cerut SRI sprijin pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere, o expertiză şi declasificarea unor interceptări pe mandate de siguranţă naţională.

Elena Udrea a anunţat, pe 17 februarie, că se află în Costa Rica, iar în aprilie fostul ministru transmitea că ar avea statut provizoriu de refugiat politic din 21 martie şi că una dintre obligaţiile pe care le are este de a nu părăsi teritoriul statului Costa Rica. Ea a declarat că este însărcinată, fiind logodită cu tatăl copilului.

În dosarul Gala Bute, Elena Udrea a fost condamnată, în primă instanţă, în martie 2017, la şase ani de închisoare pentru mai multe fapte. În acelaşi dosar, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, iar fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii, Ana Maria Topoliceanu, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, Dragoş Botoroagă la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat de instanţa supremă la patru ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală şi trei ani pentru încă o infracţiune de evaziune fiscală, instanţa contopind pedepsele şi dispunând o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare. Pe de altă parte, fostul ministru Ion Ariton a fost achitat pentru infracţiunile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosirea influenţei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-06-05

TAGURI: elena udrea, inchisoare, costa rica, dosarul gala bute,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
05 Iun 2018

si Ghitza ramane gravid cu Mazare dupa o partida de sex prin videoconferinta cuUdrea si Cocos...ha ha ha stupid people.....miliardele de euro sterpelite de mafiotii astia nu le mai pomeneste nimeni
LEVST.
05 Iun 2018

In primul rand, pentru atatea miliarde risipite(furate de ea si alti zeci de complici) , 6 ani este nimic, dar mi se pare si nedrept fata de udrea ca mai marii ei sefi(ai timpului) sunt in libertate si mananca alte milioane( cainele basset si clica) , deasemeni nu vad nicio actiune de recuperare maxima a prejudiciilor, confiscarea integrala a tot ce au aceste gunoaie, chiar si hainele de pe ei...Trei, de condamnat este condamnata, da' tot in libertate este si papa alte milioane in locatii exotice si f scumpe...Vrea sa se faca public planul Justitie de cum vor sa-i aduca in tara pe acesti banditi, iar daca nu sunt in stare prin mecanismele internationale, consider ca Romania mai poate pierde inca 1/2 milion euro( plus cheltuielile) si sa angajeze Mosadul care sa o aduca discret pe mahalagioaca(cat si mazare si alti banditi), in tara, sau sa angajeze pe "Bounty Hunter", care poate sa-si extinda misiunile si in Madagascar si CR, etc., actual fiind oficial, activ , in USA, Philipine si Brazilia...
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
05 Iun 2018

@LEVST...chiar nu stii cine erau sefii cei mari ai gruparii UDREA-COCOS care au beneficiat din banii furati?....pai unul dintre ei a fost TAL SILBERSTEIN cel care a jumulit permanent ROMANIA si pe vremea lui ILIESCU-NASTASE si in continuare in regimul BASESCU-BOC//Aceasta parasuta era un fel de mascota care le plimba la hotelul MARIOTT din Bucuresti geamantanele de bani mafiotilor cu RAPPS,ANRP,EADS,MICROSOFT,LOTERIA-NOVOMATIC si multe alte escrocherii venite din AUSTRIA care au jefuit multe miliarde de euro...Daca ar fi sa fie judecata pentru toate aceste porcarii ar trebui sa faca 666de ani de puscarie....timp de 20de ani ea s-a tinut numai de asa ceva in Bucuresti//O curva de provincie de la PLESCOI adusa de VIRGIL MAGUREANU la Bucuresti si bagata la RAPPS ca sa fure tot felul de proprietati pentru ei si sa intre in anturajul arabilor lui OMAR HAISSAM cu care se culca/Ulterior de la mafia arabilor si PSD a trecut la altele mult mai grele impreuna cu BASESCU primar in Bucuresti si ulterior s-a mutat la PDL cu toata mafia(partidul PDL a fost complet distrus de ea si complicii ei GHITA,DRAGNEA,VALCOV,MAZARE)..dosarul gala Bute e doar o aiureala fata de ce a facut ea
Random image



Ultimele stiri






loading...