2018-06-23 22:39


ULTIMA ORĂ: Călin Popescu Tăriceanu a primit SENTINȚA judecătorilor!

 |  19:00
ULTIMA ORĂ: Călin Popescu Tăriceanu a primit SENTINȚA judecătorilor!

După ore întregi de așteptare, Călin Popescu Tăriceanu și-a aflat sentința dată de magistrații Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, Tăriceanu a fost ACHITAT în primă instanță în dosarul în care preşedintele Senatului este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

La ultimul termen de judecată, procurorii DNA au cerut o pedeapsă de trei de închisoare cu executare pentru Călin Popescu-Tăriceanu, susţinând, în faţa instanţei, că preşedintele Senatului, la fiecare ocazie, a făcut totală abstracţie de faptul că acuzaţiile sunt probate temeinic iar într-un "act de totală aroganţă" a venit cu tot felul de probe sau justificări pentru menţinerea propriei versiuni a relatărilor, ei considerând că acesta a avut "apărări puerile, nedemne de pregătirea superioară".De asemenea, anchetatorul a arătat că "obligaţia de a fi onest îi este total străină lui Călin Popescu-Tăriceanu"."Aşadar, apreciem că, dincolo de orice dubiu, rezultă săvârşirea faptei, astfel că cerem condamnarea sa la pedeapsa de trei ani de închisoare cu executare. Doar aşa se poate corecta comportamentul şi asigurarea rolului pedepsei. La stabilirea pedepsei şi cuantum aveţi în vedere complexitatea faptei şi impactul social produs de o astfel de faptă săvârşită de către un fost prim-ministru", a spus reprezentantul DNA.La rândul său, avocatul lui Călin Popescu-Tăriceanu le-a cerut magistraţilor să excludă procesele-verbale emise în baza mandatelor pe siguranţă naţională din perioada 2008 - 2014, precizând că nu au ''relevanţă şi fundament''.Apărătorul a mai arătat că fapta de care este acuzat clientul său nu se bazează pe probe.Tot atunci, atât reprezentantul DNA, cât şi avocatul lui Călin Popescu-Tăriceanu au solicitat instanţei schimbarea încadrării juridice, şi anume, menţinerea doar a infracţiunii de mărturie mincinoasă şi eliminarea celei de favorizare a făptuitorului.În ultimul cuvânt, preşedintele Senatului a afirmat că acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA "se bazează pe mistificări şi contradicţii grave"."Toate declaraţiile pe care le-am făcut au fost făcute sincer, cu bună-credinţă. Mă consider nevinovat şi nu am dorit să îngreunez cercetarea penală sau tragerea la răspundere a inculpaţilor. Acuzaţiile se bazează pe mistificări şi contradicţii grave. (...) Am detaliat şi în ce a constat legătura cu Dan Andronic şi durata şi în ceea ce îl priveşte pe Tal Silberstein. Este un proces de intenţie şi se doreşte cu totul şi cu totul altceva decât scoaterea la lumină a adevărului. (...) Se fac foarte multe broderii şi supoziţii, care unele dintre ele nu se găsesc astăzi în rechizitoriu", a declarat Tăriceanu.Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-22

TAGURI: tariceanu, sentinta, achitat, iccj, marturie mincinoasa





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MANECHINUL 5VAGINE
22 Mai 2018

Convorbirea este din 7 decembrie 2015, dupa ce fosta sotie, Ioana Valmar, fusese audiata ca martor la DNA, fiindu-i solicitate acte in legatura cu vanzarea fermei Baneasa Tariceanu: Buna, Tal! Silberstein: Buna, Calin! Tariceanu: Buna! Silberstein: Ce faci? Tariceanu: Sunt bine, sunt bine. Te-am sunat, cred ca in urma cu 10 zile. Silberstein: Serios? Tariceanu: Da, pentru a-ti comunica faptul ca nu vom veni in Israel dintr-un motiv simplu: sotia mea a fost foarte speriata dupa atacurile teroriste care au avut loc, mi-a spus: Nu am curaj sa merg. I-am spus: Vei fi in siguranta. A spus: Nu! Silberstein: A, nu e relaxata? Tariceanu: Da, presupun, dar asta a fost ideea care era in spatele telefonului meu. Nu ai vazut apelul meu? ... Silberstein: Are o influenta mare. Poate gasim un alt loc in care sa poti veni, sa luam o cina placuta sau un pranz, orice, pentru a discuta, daca nu la Tel Aviv, poate la Milano sau Viena. Tariceanu: La Viena ar fi perfect, pentru ca este destul de aproape. Silberstein: Numai sa-mi spui cand, pentru ca sunt in Viena in fiecare saptamana si pot veni in functie de programul tau. Tariceanu: Inteleg. Ok. Voi verifica agenda, poate saptamana viitoare putem gasi, iti stii programul? ... Silberstein: Minunat! Ce face familia ta? Tariceanu: Familia este bine, Mihai isi pregateste lectiile, cel tanar se pregateste pentru programul de noapte, baie si somn, sunt bine, Loredana... Silberstein: Si cel mic? Tariceanu: Cel mic este bine, acum are o mica problema, cred, pentru ca ii ies dintii. Silberstein: Da, asta se intampla tuturor. Tariceanu: Da. Silberstein: Sunt pe cale sa experimentez curand, copilul meu nu are probleme cu dintii, are cu colicii, dar vor veni. Tariceanu: Cum este? Silberstein: Minunat, minunat. ... Tariceanu: Perfect! Nu intentionezi sa vii la Bucuresti? Silberstein: Nu pe termen scurt, pentru ca nu am nimic de facut acolo. Tariceanu: Inteleg, b
MANECHINUL 5VAGINE
22 Mai 2018

Tariceanu: Inteleg, bine! Silberstein: Ok? Perfect! Victor Ponta, la DNA: "Cred ca o data ne-am intalnit acasa la acesta (cu Tal Silberstein - n.red.) . L-am gasit pe Tal Silberstein acasa la domnul Tariceanu, la care eu m-am dus pentru discutii politice. Intalnirea cred ca a fost in anul 2014, iar discutia a fost in legatura cu formarea unui nou partid politic de catre domnul Tariceanu. Nu imi amintesc ca in anul 2012 sa ma fi intalnit cu Tal Silberstein acasa la domnul Tariceanu. Au fost si cazuri in care Calin Popescu Tariceanu mi-a spus ca vine Tal Silberstein in Romania si m-a invitat sa ma intalnesc cu ei. Discutiile au fost de fiecare data politice". Declaratia a fost mentinuta de Ponta in fata instantei supreme pe 15 februarie 2018: "Calin Popescu Tariceanu m-a intrebat daca am ceva impotriva sa vina si Tal Silberstein la aceasta intalnire. Intalnirea in trei de care am facut vorbire anterior a avut loc acasa la Calin Popescu Tariceanu".
FREACA MENTA
22 Mai 2018

Ba timpitilor , dar unde sunt terenurile statului ? Unde au disparut si ce bani sau recuperat ? Cum este aparata averea noastra si a statului ?
ANONIM
23 Mai 2018

De fapt Tăriceanu ar zice că rechizitoriul nici nu ar cuprinde chiar toate supozițiile ?
ANONIM
23 Mai 2018

Deci constatările lui Popescu Tăriceanu nu ar putea fi considerate filozofice ?Aprecieri subiective ? Remarcile lui Tăriceanu la adresa rechizitoriului apreciați că încearcă să pună într-o postură nefavorabilă pe cei ce l-au întocmit și activitatea lor ?
ANONIM
23 Mai 2018

Manechinul asta de 5 ori surmenat, innoata in euroi. Nu degeaba era el trecut pe lista redistribuirii negrisorilor.
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova