2016-12-05 00:35

EVENIMENT


Ultima zi de recensământ

 |  21:00
Ultima zi de recensământ

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS),peste 80% din numărul total al locuinţelor şi aproximativ 16 milioane de persoane au fost înregistrate, în perioada 20-28 octombrie 2011. Cel mai scăzut ritm s-a înregistrat în Capitală, doar 66% din locuinţe fiind recenzate.

Primarul sectorului 2 a decis să amenajeze, în sediul primăriei, spaţii speciale unde se va realiza recensământul, pentru a veni în sprijinul locuitorilor care nu au fost recenzaţi până în prezent din diferite motive. Cei interesaţi vor găsi acolo toate formularele necesare, precum şi personal calificat care îi va ajuta la completarea lor, iar programul de funcţionare este între orele 08.00 şi 20.00. Cum bucureştenii nu s-au înghesuit timp de zece zile să completeze formularele, cel mai probabil activitatea va fi prelungită, aşa cum au anunţat şi oficialii săptămâna trecută.

Piedone s-a făcut recenzor

Primarul sectorului 4 s-a aflat sâmbătă pe teren pentru a supraveghea personal modul de desfăşurare a procesului de recenzare, el afirmând că, deşi nu s-au semnalat incidente, fiind înregistrate doar cazuri de violenţă verbală la adresa unor recenzori, a luat decizia ca în zonele periferice poliţiştii locali să sprijine personalul autorizat. Piedone, însoţit de recenzorii de zonă, a mers personal la o familie compusă din patru persoane şi a discutat cu ceilalţi locatari ai imobilului, oferind informaţii şi explicaţii referitoare la desfăşurarea procesului de recenzare.

Completaţi singuri formularele

Locuitorii rezidenţi în Bucureşti dispun, începând de vineri, şi de procedura de autorecenzare. Astfel, bucureştenii care nu au putut fi găsiţi la domiciliu de către recenzori au posibilitatea să completeze singuri formularele pentru recensământul populaţiei şi al locuinţelor, iar apoi să le transmită - prin e-mail, fax, poştă sau personal - primăriilor de sector. Procedura de autoînregistrare la recensământ impune mai întâi ca persoana respectivă să-şi anunţe (telefonic, prin e-mail sau fax) această intenţie la primăria sectorului de domiciliu.

În 30 de judeţe, înregistrarea datelor statistice a fost superioară mediei calculate la nivel naţional. Procente mai mari s-au înregistrat în judeţul Covasna (89,74 din locuinţele estimate a fi înregistrate), judeţul Vâlcea (89,45), judeţul Braşov (89,37), judeţul Arad (88,01), judeţul Bihor (87,39). Un ritm mai scăzut s-a înregistrat în Ilfov (76,04), Constanţa (77,86), Sibiu (79,72), Gorj (80,07).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639263-03-17

TAGURI: recensamant, INS



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image