2016-12-11 16:02

EVENIMENT


Ultimul interviu al lui Johnny Răducanu: „Îmi place să fiu anonim în ziua de astăzi” | AUDIO

 |  21:00
Ultimul interviu al lui Johnny Răducanu: „Îmi place să fiu anonim în ziua de astăzi” | AUDIO

Trebuia să citească acest interviu, aşa era normal. Johnny era dezamăgit că în anumite„ziare de ţâţe şi chiloţi” au apărut vorbe pe care nu le-a rostit niciodată. I-am spus că voi scoate înregistrarea şi am să i-o trimit să o vadă şi să-şi dea acordul de publicare. A părut surprins şi mi-a zis: „Domnule, aşa ceva se făcea înainte. Vino când vrei”. Se întâmpla acum o săptămână, iar ieri a murit. Dialogul este neretuşat, curge lin, chiar dacă uneori se sare brusc dintr-un subiect în altul, deoarece lui Johnny nu-i place „cosmetica românească”.

Reporter: Să începem povestea cu anii copilăriei…

Johnny Răducanu: În 1944 trăiam la Brăila şi eram foarte fericit. Pentru că era un oraş cosmopolit, fiindcă toată lumea avea treabă, avea o răspundere civică. Şi dacă mai furau, dacă băgau mâna, o băgau cât să nu se supere nimeni. Când îi prindea poliţia îi ducea la galeră, şi nu cu maşina, ci pe jos, legaţi cu lanţuri la picioare. Când îi vedeai duşi de doi poliţişti în spate şi unul în faţă cu lanţuri, te îngrozeai, nu mai puneai mâna. Era o lecţie. Iar lanţul era mai larg în funcţie de câte nelegiuri făcuse, dacă venea de la galeră şi făcea altceva lanţul se scurta pe urmă. Parcă îi văd, abia se mişcau, ca melcii pe străzi să îi vadă lumea. Ieşeau mamele cu copii la poartă să îi vadă. Tot aşa era şi cu bucuriile, când veneau italienii să facă spectacole, tot aşa era când venea şi lăptarul, tot aşa era când venea şi acela cu covrigi cu susan. Era o larmă, dar tare bine a fost.

La noi la Brăila, la tanti Elvira, uşor se câştiga lira…

Da, era un bordel acolo faimos, iar tanti Elvira era codoaşa. Acolo nu era un bordel ordinar, era o cafenea, era un hotel discret, nu aşa ca astăzi pe şosele fetele, iar camionagii opresc. Era legal şi era discreţie mare. Avea doctori, te duceai acolo şi îţi aratau legitimaţia cu viză, vizita medicală. Se putea altfel? Nu, aşa funcţiona. Aveai şi timp să mai flirtezi cu domnişoarele, ceea ce era lucru mare.

Aţi iubit vreo fată de acolo?

Da, m-am îndrăgostit de una dintre ele, dar mi-a fost greu să înţeleg că ea avea şi bărbat şi era curvă. N-am înţeles asta atunci, dar mă rog… aveam 15 sau 16 ani. Am învăţat multe de atunci. Am priceput că dacă vrei să te duci la un bordel mai scump, cu fete mult mai frumoase şi cu un confort superior atunci trebuie să ai mai mulţi bani, şi daca vrei să ai mai mulţi bani atunci trebuie să ai o meserie, să câştigi. Erau nişte lucruri care funcţionau.

Marin Sorescu spunea că altfel era viaţa atunci, mai liniştită, mai tacticoasă…

A, scriitorul! Era mai mic ca mine. A apucat şi el vremuri bune în Oltenia lui, căci şi Craiova era un oraş zdravăn la ora aceea. O fi apucat şi el de coadă pe la spartul târgului. Eu am apucat de coadă România aia care nu o mai văd azi. România aia prosperă, casele din Bucureşti atunci s-au făcut. Şi nu erau oameni cu bani mulţi. Erau funcţionari, pe la căile ferate, pe la corporaţii.

Când aţi descoperit muzica?

Am început să cânt la 14 ani. Eram profesionist la vârsta aia cu paşaport în limba germană, franceză şi rusă.  Cântam la Bandoneón, e un acordeon rombic cu nasturi laterali. Eram doar câţiva în toată România care cântam la acest instrument. Vin dintr-o familie de muzicanţi, şi nu orice muzicanţi. Mama, bunica, cântau la Cinematograful Mut la pian. La noi în casă s-a cântat pe note. Muzicanţi, nu lăutari. Astăzi se face o mare grosolănie cu ăştia de apar la televizor şi îşi zic muzicieni. Aştia nu sunt nici muzicanţi, sunt nişte amatori nenorociţi toţi. George Enescu era muzician.

Tudor Gheorghe a lăsat chitara, cu ani în urmă, pentru cobză. E printe puţinii care mai cântă la acest instrument.

El a luat cobza şi a profitat de un moment când această muzică, baladele româneşti, nu mai era cântată de nimeni. A încercat şi a şi reuşit. Bine, nu se poate compara cu Ion Păturică sau Barbu Lăutaru. Pentru vremurile pe care le trăim, faţă de mizeriile pe care le trăim, Tudor Gheorghe e de apreciat. Face totuşi o muzică din poporul acesta, face ceva. În afară de muzica buna, toţi care se plimbă de dimineaţa până seara la televizor scot numai sunete urâte.

Toata muzica din România de acum e urâtă?

Depinde la ce muzică te referi. Rock'n' roll - prost, rock - prost, contry - prost, blues - prost, populară - doar pe vechile discuri, jazz - câteva persoane mai cântă la nivel mondial, Mircea Tiberian şi Pedro Negrescu. 

Sunteţi microbist? Aţi văzut meciul cu Franţa?

Da, am ţinut dintodeauna cu Steaua. Dar nu cu Steaua asta, cu CSA, cu Armata. Cu toată lumea aia de aur care era. La meciul cu francezii am ştiut dinainte că o să fie o ruşine cu gazonul. Eram sigur că aşa se va întâmpla. Felul cum fac românii treaba, ştii cum e, suntem specialişti în cosmetică, grozav. Stilul românesc, las’ că merge şi aşa. Eu dacă era să îl fac, şi sunt nimeni în această materie, dar logic, elementar, dacă vreau să fac o clanţă întreb cine face cea mai bună clanţă din lumea, aflu şi îl aduc s-o facă. La fel trebuie procedat şi cu gazonul. Ai văzut cum arată în Anglia? Îţi vine să te culci pe iarbă.

Dacă stadionul era construit la Satu Mare şi nu în Bucureşti ar fi fost altceva?

Se putea întâmpla să fie mai bine. Acolo încă se mai păstrează un fel de răspundere, adică nu fură tot. Era o vorbă în copilăria mea: „Cum e ciorditorul acesta?”, iar răspunsul era „E băiat bun!”. „Cum adică e băiat bun, dacă e ciorditor”, îl întrebam eu pe tata. Şi zicea: „Fură el, fură, dar mai lasă şi de prăsilă”. Nu pot să uit chestia asta toată viaţa. În cazul stadionul, prăsila asta este, ciordim, dar facem şi stadionul, ca să nu ne facem de rahat în toată Europa. Înţelegi cum vine asta?

A fost o ruşine şi ce a făcut Marcel Pavel, că nu a cântat partea de imn cu Traian, ca să nu se interpreteze?

Noi suntem nişte papagali. Cei care conduc sunt nişte papagali. Văd ce-i pe afară şi vor să facă şi ei aici. Dar nu-s atenţi la amănuntele esenţiale. Nu-l aduci pe Marcel Pavel să-şi facă mendrele, deşi el e un băiat care nu cântă rău. Trebuia oprit atunci, pe loc. Ori cânţi tot imnul, chiar dacă îl cânţi cu ologi, cu copii sau puşcăriaşi. Imnul e imn. Are un text care stă tot timpul în picioare: „Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte”. Nu ai voie să schimbi o vocală, e o mitocănie mare.

Vă dezamăgeşte tot ce se întâmplă în România?

Biserica este zero, politica este de două ori zero, preşedintele este o ruşine. Preşedinţii dinainte, în parte au fost mai buni decât ăsta actual. El a promis ceva şi nu s-a ţinut de cuvânt, e cea mai mare nemulţumire a mea. A spus „Să trăiţi bine!”, iar acum, cu sloganul acesta mie mi-ar fi ruşine să mai fiu preşedinte. Pentru că nimic nu e bine, face numai gafe. Se duce prin alte ţări şi vorbeşte engleza. Aia e engleză ce vorbeşte el? De marinar şmecher, o fi. Un şef de stat care nu ştie o limbă străină îşi ia interpret, nu e nici o ruşine. Şi nu e valabil numai pentru el, ci pentru orice individ care ajunge preşedinte şi reprezintă o ţară.

Ce pensie aveţi?

420 de lei, dar nu contează asta. Atât au considerat ei că merit să am, atât am. Dar nu reclam asta niciodată, ci râd, daţi-mi voie să râd. Eu am fost angajat în orchestra Casei de discuri „Electrecord” care era cea mai bună din Europa. Am cântat acolo 25 de ani, iar când am ieşit la pensie, comuniştii au socotit că această casă de discuri, şi e prima dată când o spun, nu e instituţie culturală. Toată muzica uşoară românească, opera, tot ce s-a cântat în timpul comunismului, noi am scos acolo. Şi când am făcut anii, comuniştii au zis că „Electrecord” nu e instituţie culturală, ci fabrică de discuri. Şi ăla de la cadre mi-a zis: „Răducanu, taci din gură, nu mai face scandal, că te pensionez eu. Te pensionăm pe postul portarului”. Şi am ieşit la pensie portar la „Electrecord”.

Cum vă recepţionează tinerii?

Generaţia asta tânără nu prea ştie ce cânt eu acolo, din nefericire pentru ei şi din fericire pentru mine. Îmi place că ei nu ştiu cine sunt, îmi place să fiu anonim în ziua de astăzi.

Un ultim subiect despre care vreau să ne povestiţi: dragostea.

Dragostea e o treabă care funcţionează atât timp cât glandele funcţionează, iar la vârsta mea… este o altfel de dragoste care nu este la îndemâna oricui să înţeleagă. Sunt oameni care ajung la 80, 90 de ani şi au rămas cu gândirea de la 18 ani. Devin ridicoli, penibili. Am fost căsătorit 50 de ani. Eu am iubit multe femei, dar ele nu m-au iubit la fel de tare. În schimb, nu am fost supărat pe nici una din fetele care mi-au fost dragi. Mi se pare o mitocănie să te răzbuni pe o femeie pe care ai iubit-o. Dacă o femeie înşală e treaba ei, iar treba mea e s-o las, brusc. Când o femeie înşală, trebuie să aibă o motivaţie, nu se ştie ce. Poţi încerca să îndrepţi lucrurile, dacă e ceva de îndreptat, dar bărbaţii sunt vanitoşi, proşti, transformă femeile în sclave, ceea ce mi se pare o chestie urâtă.

Ambasador al jazz-ului

Mircea Tiberian spune că Johnny Răducanu a fost mentorul său: „Este figura emblematică a jazz-ului românesc. Din păcate, trebuie să vorbim, începând de astăzi, la trecut despre acest mare artist. El a reprezentat un vârf al acestei arte la noi în ţară, atât din punct de vedere interpretativ, cât şi compoziţional, (...) dar nu numai atât, aş putea să-l numesc ambasador în alte medii a artei jazz-ului, mă refer la activitatea lui socială. (...) Era o persoană cu o charismă bine cunoscută, dar dublată de o generozitate ieşită din comun. Foarte mulţi muzicieni au beneficiat de ajutorul său, printre care mă număr şi eu. Aş putea să spun că Johnny a fost multă vreme mentorul meu şi ajutorul principal în carieră. (...) Probabil că prin dispariţia sa şi a altor personalităţi, nu numai din generaţia lui, dar care s-au identificat cumva cu breslele unde au activat, se va schimba radical şi configuraţia vieţii artistice de la noi, pentru că personalităţi de sinteză, care să treacă de graniţele propriei specializări, se găsesc din ce în ce mai greu”.

„Cu decesul lui Johnny Răducanu s-a mai încheiat un capitol din jazz-ul românesc, s-a mai dat o pagină. În 1974 am fost remarcat de el la Festivalului de Jazz de la Sibiu, şi după aceea am continuat să-i stau în preajmă. De la el am învăţat cum să trăiesc jazz-ul, asta a fost lecţia şi moştenirea principală. De la el am învăţat, în primul rând, că jazz-ul înseamnă libertate, aceasta a fost marea lecţie pe care am învăţat-o de la maestrul Johnny Răducanu. (...) Acum putem vorbi de un jazz care respiră româneşte aici în România, iar noi o să încercăm să ducem mai departe stindardul pe care eu personal l-am preluat de la el”, a declarat Harry Tavitian.

„Regret dispariţia unei personalităţi multiple în jazz şi a unui amic de peste cincizeci şi ceva de ani, atât avea amiciţia noastră. Dispariţia lui este de neînlocuit nu numai ca personalitate, ci şi ca un conglomerat de dotări. Dumnezeu l-a dotat cu imaginaţie, cu swing şi cu pasiune, o pasiune pentru jazz care era extraordinară”, a spus Horia Moculescu.

Cine a fost Johnny Răducanu

Pe numele său adevărat Răducan Creţu, Johnny Răducanu s-a născut la Brăila, la 1 decembrie 1931, într-o familie cu tradiţii muzicale de peste 300 de ani, de pe timpul lăutarului Petre Creţu Solcanu. Johnny Răducanu a fost supranumit de către marele jazzolog american Leonard Feather „Mr. Jazz Of Romania”, contrabasist, pianist, compozitor, aranjor şi lider de formaţie, fiind cel mai cunoscut şi iubit muzician român de jazz, atât în ţară, cât şi peste hotare. A studiat la Şcoala medie de muzică din Cluj-Napoca (1949-1953) şi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti (clasa contrabas, 1953-1956). A fost membru al orchestrei Casei de discuri „Electrecord” (1957-1971). Dintre creaţiile sale amintim: „Vechiul port”, „De mult într-o carte”, „Nu veni, nu pleca”, „Mă cheamă marea”, „Iarnă, iarnă”. A compus muzica de scenă la piesele: „Livada cu vişini”, „Moliere” şi „Don Juan”. A întreprins numeroase turnee peste hotare, la Moscova (1962), la Festivalurile de muzică uşoară de la Varşovia şi Praga (1968), la Belgrad, în Suedia, Olanda, Germania, Spania, Franţa, Grecia, Belgia, Statele Unite, Elveţia etc. În aprilie 2010, Johnny Răducanu şi Aura Urziceanu au cântat la Sala Palatului, într-un concert special, alături de unul dintre cele mai cunoscute big-band-uri din lume, Duke Ellington Orchestra. I-a fost conferită „Diploma de merit” oferită de Departamentul cultural al Statelor Unite pentru activitatea muzicală (1976). A colaborat cu trompetistul Art Farmer, trombonistul Slide Hampton, pianiştii Friedrich Gulda şi Guido Manussardi. În 1987, a devenit membru de onoare al Academiei „Louis Armstrong” din New Orleans. Printre realizările discografice în domeniul jazz-ului se numără: „Jazz made in Romania” (1987); „Confesiuni” (I, II, III); „To His Friends” (1997); „Jazz Behind the Carpathians” (1999); „Jazz antifanariot'” (2002); „Singurătatea, meseria mea” (2002); „Jazz Made in Romania-Live in San Francisco” (cu Teodora Enache, 2002), „Jazz Bestament” (2005); „Chamber Jazz Music” (2008); „Inside Stories-Jazz Poems” (2009).

Potrivit apropiaţilor artistului, pe 6 octombrie, Johnny Răducanu ar fi trebuit să plece în Austria, unde va fi premiat un film cu muzica lui.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-09-09

Mai multe imagini:
Ultimul interviu al lui Johnny Răducanu: „Îmi place să fiu anonim în ziua de astăzi” | AUDIO
zoom
Ultimul interviu al lui Johnny Răducanu: „Îmi place să fiu anonim în ziua de astăzi” | AUDIO
zoom
Ultimul interviu al lui Johnny Răducanu: „Îmi place să fiu anonim în ziua de astăzi” | AUDIO
zoom

Ultimul interviu al lui Johnny Răducanu: „Îmi place să fiu anonim în ziua de astăzi” | AUDIO
zoom
Ultimul interviu al lui Johnny Răducanu: „Îmi place să fiu anonim în ziua de astăzi” | AUDIO
zoom

TAGURI: Johnny, Raducanu, interviu, Puterea, ultimul



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

INTERVIU. Partea 2. Tot ce trebuie să ştie părinţii despre igiena dentară a copiilor Dr. Alexandra Boza şi dr. Mariuca Andreşanu, medici stomatologi în cadrul clinicii 4 Dent... 08 Dec 2016 | (0)
Irina Radu: nu a fost cenzură Anularea difuzării interviului cu premierul Dacian Cioloș realizat pentru emisiunea „Viața... 28 Noi 2016 | (3)