2018-09-21 07:16


Un autocar cu pasageri s-a răsturnat la Topleţ. Cooperare la granița dintre județele Caraș-Severin și Mehedinți pentru acordare prim ajutor medical răniților

 |  16:49
Un autocar cu pasageri s-a răsturnat la Topleţ. Cooperare la granița dintre județele Caraș-Severin și Mehedinți pentru acordare prim ajutor medical răniților

Duminică, 22.11.2015, ora 13.50, pe DN6 (E70) în apropierea orașului Băile Herculane s-a produs un accident rutier, în urma căruia un atocar în care se aflau 34 de persoane s-a răsturnat într-un șanț.

Au fost mobilizate urgent toate forțele și mijloacele disponibie atât din județul Caraș-Severin, cât și din județul vecin, Mehedinți. Astfel, la fața locului au fost trimise opt ambulanțe ale SMURD și Serviciilor de ambulanță din cele două județe și trei autospeciale echipate pentru descarcerare sau stingere incednii.

Nu au fost persoane încarcerate sau decedate. 14 dintre ocupanții autocarului au avut nevoie de ingrijiri medicale și au au fost transportate la spitale din județul Mehedinți.

Până la această oră Poliţia nu a transmis nici o informaţie...


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-22

TAGURI: autocar, pasageri, rasturnat, toplet
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...