2018-07-20 10:10


Un LUPTĂTOR medaliat național a fost găsit SPÂNZURAT într-o pădure. De ce și-ar pus capăt zilelor

 |  13:19
Un LUPTĂTOR medaliat național a fost găsit SPÂNZURAT într-o pădure. De ce și-ar pus capăt zilelor

Un sportiv medaliat cu bronz la Campionatul Naţional de lupte pentru juniori a fost găsit spânzurat marţi dimineaţa într-o pădure de la marginea oraşului Slatina.

Din primele informații, tânărul nu prezenta urme de violenţă, fiind vorba de o sinucidere. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. Cadavrul a fost transportat la Morga Slatina pentru efectuarea necropsiei.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru Mediafax că băiatul originar din Valea Mare, pe numele său Alin Ionel Cârstea, în vârstă de doar 18 ani, pierduse o importantă sumă de bani, la „păcănele”. El ar fi fost un împătimit al jocurilor de noroc şi se pare că a plecat de acasă cu aproximativ 4.000 lei şi bijuterii din aur.

„Este vorba despre un tânăr în vârstă de 18 ani, din Valea Mare. El a fost găsit spânzurat în Pădurea Strehareţi, în vecinătatea lacului. Nu există suspiciuni că ar fi fost victima vreunei infracţiuni. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, comisarul Iulian Nicolae.

Tânărul era un fost sportiv al LPS Slatina, medaliat cu bronz în vara anului trecut, la Campionatul Naţional „Liga Juniorilor”. El terminase liceul anul trecut.

“Era un copil cuminte, nu avea probleme comportamentale, nu îmi vine să cred!”

Fostul antrenor al tânărului, Constantin Scuturiciu, s-a declarat şocat de gestul tânărului. „A terminat liceul în vară, a luat Bacalaureatul. Era un copil cuminte, nu avea probleme comportamentale, nu îmi vine să cred! În 2016, a luat bronz cu echipa LPS Slatina, la Campionatul Naţional «Liga Juniorilor». Ştiu că tatăl lui era plecat în străinătate, în Franţa, dacă îmi amintesc bine. Copilul spunea că după ce termină liceul vrea şi el să plece. Nu îmi pot imagina ce l-a îndemnat să-şi ia viaţa”, a declarat Constantin Scuturiciu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-12-05

TAGURI: luptator, spanzurat, padure, slatina, medaliat





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova