2016-12-11 00:32

EVENIMENT


Un bărbat a fost găsit mort în timpul unei partide de vânătoare organizată în judeţul Buzău

 |  20:03
Un bărbat a fost găsit mort în timpul unei partide de vânătoare organizată în judeţul Buzău

Un bărbat a fost găsit mort, sâmbătăseară, pe un fond de vânătoare între localităţile buzoiene Pătârlagele şiNehoiu, în zonă fiind organizată la acel moment o partidă de vânătoareautorizată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit agentului Amalia Vlădescu de la Biroul deRelaţii cu Presă al Poliţiei Judeţene Buzău,bărbatul a fost găsit de grupul de vânători din care se pare că făcea şi elparte.

Bărbatul se pare că ar fi fost împuşcat, lângă cadavru fiind găsit şi unporc mistreţ mort.

Conform sursei citate, partida de vânătoare, care era organizată în zonacunoscută sub numele de Valea Rea, între localităţile Pătârlagele şi Nehoiu,era autorizată, iar, din primele informaţii, a reieşit că participanţii erauvânători cu acte în regulă.

La ora transmiterii acestei ştiri, în zonă se află o echipăformată din poliţişti de la Investigaţii Criminale, de la Serviciul Arme,Explozivi şi Substanţe Periculoase, precum şi un procurer de la Parchetul de pelângă Tribunalul Buzău.

Poliţiştii şi procurorul încearcă să afle împrejurările în care s-a produsincidentul.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639234-03-08



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image