2018-06-19 17:43


Unul dintre răniţii în explozia de la Braşov a murit la spital

 |  08:37
Unul dintre răniţii în explozia de la Braşov a murit la spital

Unul dintre cei șase răniți internați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov în urma exploziei de la fabrica de pâine a murit, potrivit managerului spitalului, dr. Daniela Neculoiu.

"Este vorba despre bărbatul care a căzut în puț și care a ajuns la spital în stare gravă. Leziunile în zona capului au fost destul de serioase. S-a încercat tot ce s-a putut. Era pregătit să intre în operație, dar a decedat în preanestezie", a afirmat managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență, pentru Agerpres.

Daniela Neculoiu a mai spus că ceilalți cinci răniți sunt internați în spital — doi la terapie intensivă și trei la secția de chirurgie plastică.

"Avem personalul medical suficient și deocamdată nu se pune problema mutării acestora la alte spitale în afara Brașovului", a completat Daniela Neculoiu.

Explozia s-a produs joi seara, la moara fabricii de pâine, deflagraţia fiind urmată de un incendiu. În incintă, la momentul producerii exploziei, se aflau 11 persoane, şase dintre acestea fiind rănite, în timp ce cinci au scăpat nevătămate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-06

TAGURI: unu, ranit, explozie, brasov, murit, moare, spital





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri








Apa Nova