2016-12-06 08:14

EVENIMENT


Vasile Blaga, şef confirmat al Senatului

 |  19:28
Vasile Blaga, şef confirmat al Senatului

Curtea Constituţională a respins ieri contestaţia lui Mircea Geoană privind înlăturarea sa de la şefia Senatului, precum şi contestaţia PSD privind alegerea lui Blaga la conducerea acestei Camere.

Judecătorii CCR au hotărât ieri că Vasile Blaga este noul preşedinte al Senatului, ales potrivit prevederilor constituţionale. Tot ieri a fost respinsă şi solicitarea prin care Geoană cerea să se respingă înlocuirea sa din funcţia de şef al Senatului. Deciziile CCR de marţi sunt definitive şi obligatorii şi au fost luate cu majoritate de voturi.

Senatorul PSD, Dan Şova, a anunţat, pe 7 decembrie, că social-democraţii au depus la Curtea Constituţională a României o contestaţie privind alegerea noului preşedinte al Senatului, Vasile Blaga, în fruntea acestei camere, după ce Mircea Geoană a fost revocat din funcţie. Vasile Blaga a fost numit preşedinte al Senatului în data de 28 noiembrie, cu 69 de voturi pentru.

La rândul său, Mircea Geoană anunţa, pe 23 noiembrie, că a depus la Curtea Constituţională a României contestaţia împotriva hotărârii plenului Senatului prin care a fost înlăturat din funcţia de preşedinte al acestei camere, menţionând că a făcut-o în calitate de preşedinte al Senatului, având în vedere că, la momentul respectiv, hotărârea nu era publicată în Monitorul Oficial.

Plenul Senatului a decis prin vot, în aceeaşi zi, cu 112 voturi pentru, 5 abţineri şi 2 voturi împotrivă, că Mircea Geoană şi-a pierdut, de drept, statutul de membru al Biroului Permanent şi preşedinte al Senatului, ca urmare a excluderii sale din PSD.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis, pe 22 noiembrie, cu 50 de voturi pentru, 5 împotrivă şi 3 abţineri, ca Mircea Geoană să fie exclus din partid, măsură de sancţiune propusă de Comisia de Arbitraj, condusă de senatorul PSD Dan Şova.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-03-13

TAGURI: constestatie CCR, judecatori, Senat, seful senatului, vasile blaga



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Vasile Blaga, la DNA Ploieşti pentru noi audieri Vasile Blaga a venit, miercuri dimineaţa, la sediul DNA Ploieşti, pentru efectuarea de acte... 16 Noi 2016 | (1)
Vasile Blaga a fost trimis în judecată Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe fostul copreședinte al PNL Vasile Blaga în dosarul... 28 Noi 2016 | (5)