2016-12-05 00:31

EVENIMENT


Vicepreşedintele CJ Cluj, trimis în judecată de DNA

 |  15:19
Vicepreşedintele CJ Cluj, trimis în judecată de DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au decis, vineri, trimiterea în judecată a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Radu Bica, acuzat de luare de mită şi a Aspaziei Droniuc, asociat al SC Frarom Import Export SRL Cluj-Napoca, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.

Potrivit anchetatorilor, în luna octombrie, Radu Bica, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, a acceptat promisiunea inculpatei Aspazia Droniuc de a-i remite suma de 20.000 de euro pentru a-i furniza acesteia informaţii legate de viitoarea licitaţie ce urma a fi organizată de societatea Cluj Arena pentru asigurarea mentenanţei pe anul 2012 la Stadionul Cluj Arena.

Consiliul Judeţean Cluj are o participare de 90% la societatea Cluj Arena, firmă care este condusă de Plenul Consiliului Judeţean Cluj din care face parte de drept şi Radu Bica, în virtutea funcţiei sale de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. Societatea comercială a Aspaziei Droniuc are ca principal obiect de activitate servicii de mentenanţă, iar contractul pe care dorea să îl obţină viza servicii cum ar fi electricitatea, asigurarea clădirii, întreţinerea gazonului etc. Informaţiile legate de această licitaţie îi erau necesare inculpatei întrucât îi asigurau un avantaj faţă de alţi potenţiali ofertanţi şi îi facilitau câştigarea licitaţiei. Din suma de 20.000 de euro, la data de 31 octombrie 2011, inculpatul Bica Radu Vasile a primit efectiv 43.000 lei, echivalentul a 10.000 de euro, în scopul menţionat mai sus. Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, se arată în comunicat. Radu Bica a fost reţinut de Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind acuzat de luare de mită. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins pe 11 noiembrie recursul vicepreşedintelui CJ Cluj Radu Bica la decizia prin care a fost arestat preventiv pentru luare de mită. El a fost arestat pentru 29 de zile în urma unei sentinţe pronunţate de o instanţă a Curţii de Apel Cluj. În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra sumei de 43.000 de lei aparţinând inculpatului Bica Radu Vasile.

Prin acelaşi rechizitoriu, procurorii au dispus scoaterea de sub urmărirea penală a două persoane faţă de care s-au efectuat acte de urmărire penală pentru infracţiunile de dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Cluj.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-03-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image