2016-12-04 08:24

EVENIMENT


Victor Babiuc spune că nu este vinovat

 |  19:14
Victor Babiuc spune că nu este vinovat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-a audiat, ieri, pe fostul ministru al apărării naţionale Victor Babiuc, coinculpat alături de Gigi Becali în dosarul privind schimbul de terenuri cu ministerul.

Victor Babiuc a spus în faţa judecătorilor că el va răspunde numai la partea civilă deoarece nimic penal nu este adevărat în acest dosar. „Până la situaţia reţinută de procurori, în ceea ce mă priveşte, au mai existat 11 înstrăinări sau schimburi de terenuri pentru care nici un organ judiciar nu a constatat că sunt ilegale şi acelea fiind făcute tot cu acordul ministrului apărării naţionale sau al Ministerului Agriculturii”, a spus Babiuc. El a adăugat că sunt false acuzaţiile potrivit cărora nu ar fi existat avizul Direcţie de Contencios din cadrul MApN şi că acesta există încă din 10 decembrie 1998 şi cuprinde acordul de schimb în condiţiile dreptului comun, destinaţia terenului fiind pentru folosinţă privată. „Între momentul ofertei - august 1998 - şi momentul schimbului - iulie 1999 -, este destul timp încât să infirme faptul că s-ar fi grăbit cineva. Acest schimb se putea face în câteva săptămâni. Dacă ne-am fi grăbit şi am fi perfectat schimbul în 1998, nu mai era nevoie de o hotărâre de Guvern deoarece, în acel an, ministerul putea decide singur într-o asemenea tranzacţie”, a mai spus Babiuc.

Audierea lui Babiuc a fost întreruptă deoarece în aceeaşi sală a ÎCCJ urma să se desfăşoare un alt proces, iar unul dintre judecători făcea parte şi dintr-un alt complet.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-04-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image