2018-04-25 06:14


Vizită ISTORICĂ în România! Premierul cărei puteri mondiale vine pentru prima dată la București

 |  13:30
 Vizită ISTORICĂ în România! Premierul cărei puteri mondiale vine pentru prima dată la București

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, marţi, pe prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, în cadrul vizitei oficiale pe care înaltul demnitar nipon o întreprinde la Bucureşti, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, transmis Agerpres.

Aceasta este prima vizită în România a unui prim-ministru al Japoniei şi are loc în contextul celebrării a cinci ani de la convenirea, în 2013, a Parteneriatului Reînnoit dintre România şi Japonia. Cu prilejul primirii la Palatul Cotroceni, vor avea loc convorbiri în format restrâns, convorbiri în plenul delegaţiilor, declaraţii de presă şi un dineu oficial pe care preşedintele Klaus Iohannis îl va oferi în onoarea prim-ministrului Shinzo Abe, arată sursa citată. Agenda convorbirilor include "stadiul şi perspectivele de consolidare a relaţiilor foarte bune de Parteneriat Reînnoit dintre România şi Japonia, la nivel politic, economic, cultural, al securităţii şi al relaţiilor interumane", precizează Administraţia Prezidenţială. Premierul japonez Shinzo Abe a părăsit vineri capitala Tokyo pentru un turneu diplomatic în Europa Centrală şi de Est, care va cuprinde cele trei ţări baltice, Bulgaria, Serbia şi România.  


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-12

TAGURI: iohannis, shinzo abe, japonia, premier, presedinte, romania, bucuresti





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


NENEA BRANCOVEAU
13 Ian 2018

BRAVoS...!!! Domnule Melescanu ....!!!
ANONIM
13 Ian 2018

Palierul ce cere cu mana întinsă??? Mai CORECT....ce cerseste..mai vrea o casă?? ...o protectie ???.... CAND DA BANII INAPOI FURATI PRIN ACTELE FALSE OBTINUTE DE VANZATOAREA DE COPII.....DACA NU ERA PRIMAR AR FI PUTUT OBTINE ASA CEVA NEVASTA.SA .??? OARE CINE ESTE PENALUL NR 1 AL TARII???
ANONIM
13 Ian 2018

Palmierul ce cere cu mana întinsă??? Mai CORECT....ce cerseste..mai vrea o casă?? ...o protectie ???.... CAND DA BANII INAPOI FURATI PRIN ACTELE FALSE OBTINUTE DE VANZATOAREA DE COPII.....DACA NU ERA PRIMAR AR FI PUTUT OBTINE ASA CEVA NEVASTA.SA .??? OARE CINE ESTE PENALUL NR 1 AL TARII???
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova