2018-07-17 05:26


UPDATE: Vreme extremă: BLOCAJ pe DN 1 și alte 8 drumuri naționale. Localități fără curent

 |  16:57
UPDATE: Vreme extremă: BLOCAJ pe DN 1 și alte 8 drumuri naționale. Localități fără curent

Pe cinci drumuri naţionale nu se poate circula, 50.000 de persoane din 187 de localităţi nu au curent electric, 80 de școli din 14 județe sunt închise, la fel și toate porturile de la Marea Neagră.

UPDATE,ORA 21.00: Vineri, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, cursurile școlare vor fi suspendate în 30 de unități din 4 județe, informează Ministerul Educației. Nu se vor ține cursuri în 3 unități din Galați, 8 din Iași, o unitate din Prahova și 18 din Tulcea.

Situația drumurilor: Opt tronsoane de drumuri naţionale din Tulcea şi Constanţa au fost închise din cauza viscolului, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), iar pe alte şase sunt aplicate restricţii de greutate. În ceea ce priveşte traficul feroviar, circulaţia este în continuare oprită pe Magistrala 300, între staţiile de cale ferată Buşteni şi Braşov. Trenurile IR 1528 Sibiu-Bucureşti Nord şi IR 1632 Braşov – Bucureşti Nord au rămas în gara Buşteni.

Potrivit IGPR, sunt închise opt drumuri naţionale din judeţul Tulcea, respesctiv DN 22D Măcin - Mircea Vodă, DN22D Ciucurova - 2 Cantoane, DN22D Horia - Izvorul Cerbului, DN22A Hârşova (Constanţa) - Ciucurova (Tulcea), DN22 Isaccea - Somova, DN22 Smardan - limită jud. Constanţa, DN22E Gărvan - I.C. Brătianu şi DN22F Horia - Nalbant.

Alte şase tronsoane de drumuri naţionale rămân cu restricţii pentru autoturismele cu masa totală mai mare de 3.5 tone, pe DN 22 Smârdan - Isaccea, DN 22C Cernavodă - Murfatlar, DN 22D Măcin - Horia, DN 22E Gărvan - IC Brătianu, DN 3 Ostrov - Murfatlar, DN 38 Agigea - Negru – Vodă.

De asemenea, rămân închise din cauza condiţiilor meteo 12 drumuri judeţene: DJ 608A Telescaun - Muntele Mic (judeţul Caraş Severin), DJ284 Arsura – Ghermăneşti, DJ224A Roşeşti - Roşeşti Gară şi DJ244E Boţeşti – Micleşti (judeţul Vaslui), DJ714 Moroieni - Platou Bucegi (judeţul Dâmboviţa), DJ222C Murighiol - Agighiol, DJ222 Jurilovca - 2Cantoane, DJ223A Enisala – Babadag, DJ 229 Surighioi – Zebil, DJ 222E Surighiol de Deal – Casimcea, DJ 222G Dăeni - Făgăraşu Nou, DJ 222F Dăeni – Peceneaga (judeţul Tulcea).

Alte trei drumuri comunale sunt închise în judeţul Prahova, pe DC134 Cota 1400, din cauza zăpezii abundente, iar în judeţul Vaslui sunt închise DC 16 Arsura - Mihail Kogălniceanu şi DC 4 Rebricea - Draxeni.

În ceea ce priveşte traficul feroviar, circulaţia este în continuare oprită pe Magistrala 300, între staţiile de cale ferată Buşteni şi Braşov. Trenurile IR 1528 Sibiu-Bucureşti Nord şi IR 1632 Braşov – Bucureşti Nord au rămas în gara Buşteni

*******

Este blocaj pe DN1, la câteva ore DUPĂ ce ninsoarea a încetat. Zeci de tiruri au aşteptat cu orele în coloane şi dinspre Braşov, şi dinspre Câmpina pentru că drumarii nu au reuşit să cureţe cum trebuie şoseaua. Şoferii erau exasperaţi de situaţie, mai ales că nu a nins prea mult. 

Circulația pe A2 a fost reluată, dar nu se circulă pe DN 22, DN 22A, DN 67C, DN 22D, DN 22F, conform Digi24.

Un TIR s-a răsturnat pe podul nou de la Agigea din cauza vântului puternic. Vremea rea a dus la accidente și în județul Gorj. Un autocar cu mineri care se îndreptau spre serviciu s-a răsturnat din cauza zăpezii. 

Cursurile pentru elevi au fost suspendate în Sinaia și în unele localități din județul Vaslui.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-18

TAGURI: vreme rea, blocaj, dn1, drumuri blocate, fara curent





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova