2018-12-14 21:26


Vremea rea face RAVAGII! TRENURI ANULATE, întârzieri de peste 90 de minute. Anunţul CFR

 |  10:38
Vremea rea face RAVAGII! TRENURI ANULATE, întârzieri de peste 90 de minute. Anunţul CFR

Un număr de 16 trenuri sunt anulate luni dimineaţa din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, în timp ce alte şase trenuri care ar fi trebuit să ajungă la Bucureşti înregistrează întârzieri de până la 90 de minute, potrivit CFR Călători.

Cele mai semnificative întârzieri sunt consemnate în cazul trenurilor care circulă pe relaţia Craiova - Bucureşti şi Timişoara Bucureşti, de 90, respectiv 85 de minute. La plecări doar două trenuri au întârzieri, cele care pleacă către Braşov (80 minute) şi Constanţa (20 minute).

"CFR Călători informează că în contextul temperaturilor foarte scăzute şi al avertizărilor meteo de vreme rea trenurile vor circula conform reglementărilor specifice condiţiilor de iarnă. La nivelul sucursalelor Bucureşti, Galaţi, Braşov, Constanţa şi Craiova s-au instituit comandamente de iarnă. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pentru evitarea unor situaţii nedorite pentru pasageri, pe rutele Constanţa - Mangalia, Constanţa - Medgidia - Tulcea Oraş şi Ciulniţa - Slobozia Veche se reduce numărul trenurilor, traficul de călători între aceste localităţi urmând să fie preluat de restul garniturilor din grafice (www.cfrcalatori.ro)", se arată într-un comunicat.

De asemenea, au fost anulate trenuri şi pe rutele Caracal-Corabia, Roşiori Nord - Turnu Măgurele şi Roşiori Nord - Zimnicea.

Pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia feroviară, CFR Călători a luat măsuri suplimentare - asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă şi pregătirea materialului rulant pentru circulaţie în condiţii de iarnă, suplimentarea echipelor de intervenţie şi asigurarea personalului necesar pentru deszăpezirea unităţilor proprii (revizii, depouri), pregătirea suplimentară a garniturilor şi verificarea acestora înainte de plecarea la drum.

În funcţie de evoluţia vremii şi a temperaturilor foarte scăzute ce au implicaţii asupra infrastructurii feroviare şi asupra funcţionalităţii materialului rulant, pot să apară şi alte modificări în programul de circulaţie a trenurilor de pasageri.

CFR recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul din gări, la telefoanele 0219521 - INFO CFR (trafic intern) sau 021.319.0358, la Biroul Relaţii cu Publicul din Gara de Nord Bucureşti, dar şi pe aplicaţia Info Tren în circulaţie (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren).

Pasagerii care au bilete sau abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor sau a călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-02-26

TAGURI: trenuri anulate, romania, cfr,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...