2018-06-19 23:29


Zăpadă pe acoperișuri, renumitul tablou vandalizat al lui Tonitza, și-a regăsit jumătatea pierdută

 |  10:26
Zăpadă pe acoperișuri, renumitul tablou vandalizat al lui Tonitza, și-a regăsit jumătatea pierdută

Galeria de Artă și Casa de Licitație AraArt organizează miercuri, 9 decembrie 2015, o licitaţie cu lucrări de artă plastică şi decorativă, printre care se numără o operă rară semnată de Nicolae Tonitza, o lucrare cu o poveste incredibilă, care a fost readusă la viață de specialiștii AraArt. Aceeași casă de licitații a organizat, vineri, o licitație caritabilă în cadrul evenimentului de lansare a brandului de genți L’art no. 29, donând șapte obiecte de artă care au fost adjudecate pentru suma totală de 3.700 euro. Fondurile strânse au fost direcționate către 17 copii din 10 familii defavorizate din Prislop.

„O întâmplare fericită a făcut ca, după multe decenii, două jumătăți ce alcătuiesc împreună o trăire și un sentiment tonitzian, să se fi reîntâlnit. Lucrarea vandalizată, a fost împărțită în două piese, care au urmat destine diferite de la inadmisibila lor separare, dar care s-au păstrat într-o stare de conservare bună. Un miracol! Bucuria de a readuce împreună cele două fragmente ale lucrării este nemăsurată și poate cel mai mare cadou pe care munca noastră de cercetare ni-l poate oferi”, a declarat Prof. Dr. Ariadna Zeck, istoric de artă și expert evaluator AraArt.

Lucrarea “Zăpadă pe acoperișuri”, compoziție de iarnă în ulei pe carton semnată dreapta sus, cu brun – TONITZA și evaluată de experții AraArt la suma de 6500 euro, și-a găsit jumătatea pierdută, “Iarna pe uliță”, evaluată la suma de 3500 euro. Astfel, în Licitația AraArt numărul 27, cele două lucrări vor putea fi adjudecate de noi proprietari sau chiar de un singur proprietar, care, dacă va dori, va putea beneficia de expertiza AraArt pentru montarea celor două piese într-un întreg.

Cercetările multiple de ordin tehnic, istoric și știinfic vor putea avea ca rezultat transformarea celor două părți ce alcătuiesc lucrarea într-o operă rară și de mare importanță pentru întreaga creație a lui Nicolae Tonitza. Specialiștii AraArt garantează că procesul de recuperare al picturii tonitziene se va derula fără a lăsa urme ale intervenției lor. Mai jos puteți observa o simulare cu lucrarea finală, așa cum ar putea arăta ea după recondiționarea la cererea noului proprietar.

Expoziția care anticipează Licitația este deschisă colecționarilor și iubitorilor de artă la Casa Capșa în perioada 8-9 decembrie,  între orele 11 și 19.

Referitor la licitația caritabilă de la Palatul Parlamentului, doamna Zeck a declarat: „Pe 20 noiembrie am redefinit frumosul prin combinarea într-un singur proiect a trei elemente care aparent nu au nicio legătură între ele: arta, moda și o cauză socială. Martore ale acestui mix inedit stau cele două spații amenajate pentru a fi admirate de participanții la eveniment, unde lucrări de Tonitza și Luchian, alături de două seturi de mobilier deosebite din custodia AraArt s-au armonizat atât de bine cu gențile L’art no. 29. Chiar dacă acest eveniment s-a suprapus cu pregătirile pentru licitația noastră de Crăciun, Licitația AraArt numărul 27 care va avea loc pe 9 decembrie la Casa Capșa, ne-am dorit foarte mult să putem da o mână de ajutor familiilor defavorizate prin donațiile noastre”.

Printre obiectele de artă donate de AraArt se numără lucrări ale artiștilor români contemporani. Lucrarea „Balerina”, semnată Cozmin Movilă, o instanță dintr-o serie de ipostaze de balet, acvaforte cu intervenții cromatice a deschis licitația cu succes, urcând de la prețul de pornire de 600 euro la prețul de adjudecare de 1000 euro. Cozmin Movilă este asistent universitar colaborator în cadrul Universității Naționale de Arte din București și se alătură tinerilor artiști promovați de AraArt în cadrul programului derulat de AraArt de câțiva ani, prin care artiștii contemporani sunt încurajați și valorizați, alături de artiști de renume ai României.

Cea  de-a doua lucrare scoasă la licitație a fost „Copii Maramureșeni” semnată Marius Buruiană. Acuarela pe carton subțire a fost evaluată de experți la prețul de plecare de 400 euro, urcând la aceeași valoare finală de 1000 euro. Marius Buruiană este recunoscut ca un mare iubitor al tehnicii în acuarelă și autor al portretului Simonei Halep, al lui Ilie Năstase și a altor personalități de onoare ale orașului Bușteni.

Lucrarea în tuș pe hârtie „Cearta”, semnată Tia Peltz a intrat în posesia Valentinei Pelinel. Opera artistică a fiicei scriitorului Isac Peltz include lucrări de pictură, grafică, desen și ilustrație de carte, iar o parte din lucrările sale sunt expuse în muzee, de exemplu Muzeul Național de Artă București.

Lucrarea „Floarea Soarelui” semnată Vasile Grigore realizată în tehnică mixtă: guașă și tempera pe carton subțire și-a găsit noi posesori: Prințul Paul și Prințesa Lia. Pictor, desenator și profesor universitar român, Vasile Grigore a fondat în 2004 Muzeul de Artă care îi poartă numele.

Lucrarea lui Marcel Guguianu „Nud” s-a licitat împreună cu monografia Marcel Guguianu – „Simfonia lumii” de Lucia Valentina Stanciu. Artistul a folosit o tehnică mixtă: tuș și acuarelă pe carton subțire pentru realizarea picturii. Sculptor român, Marcel Guguianu a avut numeroase expoziții internaționale la Budapesta, Roma, San Marino, Napoli, Paris, New York, Miami, Washington și a primit un premiu de onoare la Bienala de la Viena în anul 1972.

Monografia „Iancuț” realizată de aceeași Lucia Valentina Stanciu a fost lucrarea cu care s-a încheiat licitația caritabilă. Ion Iancuț, personalitate marcantă a artei plastice românești, a avut numeroase expoziții personale în străinătate, dintre care menționăm expozițiile din Olanda, Germania, Suedia.

Numeroase alte vedete au participat la evenimentul de lansare dintre care amintim: Prințul Paul și Prințesa Lia, Valentina Pelinel, Irina Mohora, Oana Roman, Adelina Pestrițu, Mădălin Ionescu, Cristina Șișcanu, Giani Kiriță, Florentina Opriș.

„Simt o bucurie imensă din pricina faptului că o dată cu lansarea liniei de genți L’art no. 29, am desfășurat licitația caritabilă care a fost un real succes. Sper că suma strânsă pentru micuții din Prislop le va însenina sărbătorile de iarnă. Copii olimpici, care merg la școală pentru a mânca pâine cu lapte, care renunță la copilărie pentru a-și crește frații mai mici, copii care învață la lumina lumânării, fără laptop sau Google. Ei ne invață cea mai importantă lecție: ce înseamnă să supraviețuiești și să fii om. Ei sunt eroii mei! Mulțumesc tuturor partenerilor evenimentului, în special AraArt, fără de care acest proiect nu s-ar fi putut întâmpla”, a declarat Cristina Herea, fondator L’art no. 29. (Sursa: comunicate de presă AraArt).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-28

GALERIE MEDIA

Artist contemporan - Cozmin Movila - licitatie caritabila AraArt
obiecte expuse - AraArt
Printul Paul si Printesa Lia - Licitatie caritabila AraArt
Valentina Pelinel - licitatie caritabila AraArt


TAGURI: iarna pe ulita, zapada pe acoperisuri, tonitza, licitatie caritabila, palatul parlamentului





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova