2016-12-03 02:26

EVENIMENT


Zi decisivă pentru partidul lui Tokes

 |  21:00
Zi decisivă pentru partidul lui Tokes

Reprezentanţii Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Erdelyi Magyar Neppart, organizaţie cunoscută drept formaţiunea politică a lui Laszlo Tokes, încearcă să obţină de la justiţie acordarea personalităţii juridice pentru acest partid pe baza unor semnături care se suspectează că au fost falsificate.

Intanţa Curţii de Apel Bucureşti urmează să analizeze, astăzi, recursul formulat de reprezentanţii Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Erdelyi Magyar Neppart, împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti prin care s-a respins acordarea personalităţii juridice organizaţiei cunoscute drept formaţiunea politică a lui Laszlo Tokes, un fervent susţinător al autonomiei maghiarilor. Solicitarea de acordare a personalităţii juridice pentru PPMT a fost făcută la Tribunalul Bucureşti în data de 5 mai 2011. Printre cei care s-au alăturat acestui demers se numără Gergely Balasz, Popp Elod şi Zatyko Gyula. În urma analizării documentelor depuse la dosar s-a constatat că nu sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute de Legea partidelor pentru ca PPMT să obţină personalitate juridică, respingându-se astfel cererea. Fondatorii partidului s-au arătat nemulţumiţi de soluţia dată, invocând imixtiuni politice, şi au declarat recurs. Între timp, o serie de verificări făcute la dosar au scos la iveală că pe listele depuse la instanţă, care conţineau 29.268 de semnături din 19 judeţe şi din Bucureşti, ar exista semnături falsificate. Acest lucru a reieşit din faptul că foarte multe semnături se aseamănă între ele, excepţie făcând doar cele care apar în câteva dintre listele provenite din judeţele cu populaţie maghiară, adică Covasna, Harghita, Mureş, Bihor, Sălaj, Satu Mare. Pe listele din judeţe precum Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Prahova, Sibiu, Timiş, Vâlcea şi Vrancea semnăturile însă seamănă foarte mult între ele. Aşadar, din cauza semnăturilor care ridică semne de întrebare, dosarul ar putea ajunge pe masa procurorilor, iar reprezentanţii PPMT, în loc să obţină personalitate juridică pentru partid ca să-şi poată desfăşura activitatea politică în deplină legalitate, s-ar putea alege cu sentinţe penale de condamnare pentru fals şi uz de fals.

Famiglia maghiară din Ardeal

Mulţi dintre fondatorii PPMT se regăsesc şi în conducerea Mişcării Naţionale a Maghiarilor din Transilvania (EMNT), organizaţie cu conexiuni puternice cu Budapesta. EMNT a fost înfiinţată anul trecut la Cluj-Napoca şi se bucură de sprijin financiar de sute de mii de euro din bugetul de stat al Ungariei.

Asociaţia, în fruntea căreia se află Laszlo Tokes, a fost înfiinţată anul trecut, scopul fiind, printre altele, de a studia, populariza şi promova diferitele forme de autonomie comunitară a minorităţilor naţionale, bazate pe principiul subsidiarităţii, a autoadministrării şi a autodeterminării interne a comunităţilor naţionale. Conducerea asociaţiei este asigurată prin Consiliul Director alcătuit din Laszlo Tokes - preşedinte, Toro Tibor - preşedinte executiv şi vicepreşedinţii Gergely Balazs, Laszlo Janos şi Szilagy Zsolt. În acest an, fundaţia lui Tokes a primit suma de 2,25 milioane de lei de la asociaţia Kozigazgatasi es Igazsagugyi Miniszterium (KIM), a cărei activitate este coordonată de Ministerul Justiţiei de la Budapesta. EMNT are în prezent peste 100 de angajaţi şi sedii în fiecare reşedinţă de judeţ din Transilvania. Foarte mulţi dintre aceşti angajaţi sunt membri în structurile de conducere ale Partidului Popular Maghiar din Transilvania. Astfel, Gergely Balasz, nepotul lui Laszlo Tokes, primeşte un salariu lunar de la EMNT de 4.100 de lei, iar Toro Tamas (26 de ani), fiul lui Toro Tiberiu, încasează lunar un salariu de 2.600 de lei. Pe statul de plată se află şi Papp Elod, fost viceprimar al oraşului Miercurea Ciuc şi în prezent vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor. Acesta primeşte lunar 4.000 de lei. Un alt membru marcant al partidului PPMT este Zatiko Gyula, vicepreşedintele filialei Oradea a Consiliului Naţional al Maghiarilor, tot cu un salariu de 4.000 de lei. O altă parte dintre angajaţi EMNT sunt rude fie cu Laszlo Tokes, fie cu Toro Tiberiu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-07-02



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

EVA KENT
15 Sep 2011

W W W E S C O R TE 6 9 . N E T

Adauga un comentariu

Random image