2017-11-17 21:34


20 de răniți într-o explozie la un local din Chișinău

 |  21:05
20 de răniți într-o explozie la un local din Chișinău

Cel puţin 20 de persoane au fost rănite sâmbătă într-un local din centrul Chișinăului, după ce o butelie cu gaz a explodat într-o încăpere.

"Apelul la pompieri a parvenit la ora 13.24. În stingerea incendiului au fost implicate trei autospeciale. Incendiul a izbucnit într-un local cu două niveluri", a declarat ofiţerul de presă al Serviciului de Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, Diana Ţurcanu.

"Nouă ambulanţe s-au deplasat la faţa locului. În total au avut de suferit 20 de persoane, printre care şi copii. Majoritatea au suferit arsuri", a precizat Petru Craveţ, purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă, citat de site-ul Unimedia.info.

La scurt timp după aceea, administratorii localului au fost reținuți pentru 72 de ore, Procuratura municipiului considerând că trebuie investigat cazul sub aspect penal. Acuzațiile împotriva administratorilor sunt de încălcare a regulilor de protecție a muncii și vătămare gravă.

Procurorul interimar al oraşului Chişinău, Igor Popa, a dispus crearea unui grup mixt de urmărire penală care va investiga obiectiv şi operativ toate circumstanţele cazului.

Incendiul a izbucnit într-o clădire cu două etaje din apropierea Pieţei Centrale, pe bulevardul Ştefan cel Mare, după ce într-o încăpere a explodat o butelie de gaz.

Incendiul, care a cuprins în total 55 metri pătraţi din bucătăria şi salonul localului, a fost localizat în 15 minute, fiind salvat restul clădirii.

Serviciul pentru Situaţii Excepţionale a demarat o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii incendiului şi cauza exactă a declanşării exploziei.

Purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă, Petru Craveţ, a declarat pentru IPN că a fost solicitat ajutorul mai multor instituţii pentru internarea persoanelor afectate. „La instituţia noastră a fost spitalizată o femeie în vârstă de 35 de ani în stare critică, cu arsuri ale căilor respiratorii, care se află în secţia de reanimare. Conform medicului coordonator, celelalte persoane afectate au fost transporate la Centrul de Combustie, Spitalul Nr. 1 de Copii şi Institutul Mamei şi Copilului", a menţionat Petru Craveţ.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-10

TAGURI: raniti, explozie, chisinau, local



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova