2018-09-23 13:44


500 de imigranţi deghizaţi au încercat să păcălească vameşii italieni

 |  22:57
500 de imigranţi deghizaţi au încercat să păcălească vameşii italieni

Aproximativ 500 de imigranţi au încercat să intre în Italia, deghizaţi ca acrobaţi de circ, după ce au plătit peste 15.000 de euro de persoană traficanţilor şi autorităţilor italiene.

Imigranţii proveneau din Bangladesh, India şi Pakistan. Ei s-au dat drept acrobaţi de circ prin intermediul unei înşelătorii elaborate care a adus traficanţilor un profit de peste şapte milioane de euro, a precizat poliţia italiană din Palermo.

Fiecare imigrant a plătit 15.000 de euro în schimbul unui permis de muncă fals eliberat de angajaţi ai autorităţilor regionale din Sicilia, sumă din care 2.000-3.000 de euro au fost direcţionaţi către patronii de circ, informează publicaţia Palermo Today.

Poliţia a reţinut 41 de persoane, inclusiv angajaţi din domeniul public şi persoane cu legături în industria naţională şi internaţională de circ.

Impostorii au reuşit să exploateze o prevedere din legea imigraţiei italiene care garantează pemise de muncă lucrătorilor din sectorul de divertisment, fie că este vorba despre circuri naţionale sau internaţionale sau personal care lucrează în teatre şi filarmonici.

Permisele ofereau imigranţilor din statele non-UE posibilitatea să obţină viză de şedere în Italia.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-10

TAGURI: imigranti, vamesi, italia, acrobati de circ
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...