2018-10-16 21:42


UPDATE. Accident auto în Italia. Cel puţin 39 de morţi

 |  07:13
UPDATE. Accident auto în Italia. Cel puţin 39 de morţi

UPDATE, ora 17: 09. Procurorii din oraşul italian Avellino au demarat luni o anchetă pentru "omor prin imprudenţă", în urma producerii tragicului accident al unui autocar cu pelerini duminică seara, soldat cu moartea a cel puţin 39 de persoane şi rănirea gravă a altor aproximativ zece. Luni, aflat la Atena, premierul italian Enrico Letta a catalogat accidentul drept "un moment foarte trist pentru Italia".

Autocarul transporta aproximativ 50 de pasageri, toţi originari din provincia Napoli, care se întorceau dintr-un pelerinaj la Pietrelcina. Accidentul a avut loc în apropiere de Avellino, vehiculul efectuând un salt peste un pod rutier, lângă un viaduct de pe autostrada Napoli-Bari, şi prăbuşindu-se de la 30 de metri, potrivit Mediafax.

Autobuzul a ajuns în viteză pe o porţiune în coborâre, în pofida panourilor pentru limitarea vitezei, şi a percutat vehiculele din faţa sa, provocând un carambol. În urma impactului, mai mulţi pasageri au fost aruncaţi din vehicul. Unul dintre pneurile autocarului a explodat, iar şoferul nu a reuşit să menţină controlul asupra vehiculului, a explicat o supravieţuitoare.

Ancheta are în vedere nu doar responsabilitatea şoferului autocarului, mort în accident, ci şi starea vehiculului şi calitatea barei de protecţie ruptă de autocar în timpul cursei sale nebune. Poliţiştii au ridicat deja documentele vehiculului de la sediul firmei de transport Mondotravel, căreia îi aparţinea autocarul. În plus, vor fi efectuate examene asupra corpului şoferului, în vederea verificării unui eventual consum de droguri sau alcool înainte producerea tragediei.

UPDATE ora 11.55: Parchetul din Avellino, în regiunea Campania din sudul Italiei, a deschis luni o anchetă pentru omucidere involuntară, în urma gravului accident rutier de duminică seară, în care a fost implicat un autocar care transporta pelerini şi în care au murit 38 de oameni, informează luni mass media italiană.

Potrivit agenţiei ANSA, ancheta va încerca să elucideze eventuala responsabilitate a şoferului autocarului, care a decedat în urma accidentului, dar şi să stabilească starea vehiculului şi calitatea barierelor de protecţie aflate pe autostradă. Poliţia rutieră a comunicat luni că a confiscat toate documentele autocarului, la sediul societăţii de transport Mondotravel, proprietara vehiculului. De asemenea, medicii legişti vor efectua autopsia şoferului, pentru a verifica dacă acesta consumase substanţe stupefiante sau alcool înainte de accident. Autocarul transporta circa 50 de pasageri, toţi originari din provincia Napoli, care reveneau acasă după un pelerinaj de trei zile la Pietrelcina /în provincia Benevento/, localitatea natală a lui Padre Pio, un preot italian canonizat în 2002 şi foarte venerat în sudul Italiei. Potrivit presei italiene, este vorba despre unul dintre cele mai grave accidente rutiere înregistrate în Italia şi în întreaga Europă în ultimii ani, ultimul având loc în martie 2012 în Elveţia, unde au murit 28 de persoane, printre care 22 de copii. Accidentul a avut loc pe un viaduct de pe autostrada A16 Napoli-Bari, în zona Monteforte Irpino, în provincia Avellino, la circa 50 de kilometri est de oraşul Napoli. Autobuzul a efectuat "un zbor" de circa 30 de metri, peste un pod de pe autostradă. Persoanele grav rănite au fost transportate la un spital din localitatea Avellino. Printre acestea se numără şase femei şi trei copii. Numai 11 pasageri au supravieţuit. Corpurile persoanelor decedate au fost transportate în sala de gimnastică a unei şcoli din localitatea Monteforte Irpino, unde au sosit rudele şi prietenii victimelor.                    Potrivit martorilor oculari, autocarul ar fi avut probleme la frână. Dar una dintre pasagere a declarat luni că accidentul ar fi putut fi provocat de explozia unei anvelope. O persoană este încă dată dispărută şi continuă să fie căutată de pompieri, la locul accidentului. Agenţia italiană de presă ANSA anunţă că premierul Enrico Letta, aflat în vizită oficială la Atena, a anulat luni dimineaţă o vizită privată în centrul oraşului, în semn de respect şi de doliu pentru victimele accidentului din regiunea Campania. Letta a declarat că accidentul reprezintă un "moment foarte trist" pentru Italia şi că nu există cuvinte pentru a descrie această tragedie. Înainte de a participa la o conferinţă privind Europa şi criza, şeful guvernului italian a ţinut un minut de reculegere în memoria victimelor.

Cel puţin 36 de persoane au murit şi în jur de zece au fost rănite duminică seară într-un accident spectaculos de autocar cu pelerini în apropiere de Avellino, în regiunea Napoli din sudul Italiei, potrivit unui bilanţ provizoriu al pompierilor, informează AFP.

La 1.45 /23.45 GMT/, 36 de corpuri au fost recuperate din epava autobuzului care practic "a zburat" peste un pod de autostradă. Unsprezece persoane au fost rănite şi transportate la spital.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-29

GALERIE MEDIA



TAGURI: italia, accident, auto, morti
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...