2018-07-20 15:51


ALEGERI ÎN TURCIA: Primul test major la vot pentru Erdogan de la decretarea stării de ugenţă

 |  18:21
ALEGERI ÎN TURCIA: Primul test major la vot pentru Erdogan de la decretarea stării de ugenţă

Alegătorii turci decid astăzi dacă îi acordă sau nu un al doilea mandat, de cinci ani, lui Recep Tayyip Erdogan pentru funcţia de preşedinte. Turcia se află în stare de urgenţă decretată în urma loviturii de stat nereuşite din iulie 2016. Deşi iniţial au fost programate pentru noiembrie 2019, aceste alegeri au fost devansate de Erdogan.

Alegerile prezidenţiale şi parlamentare anticipate din Turcia au loc în contextul în care preşedintele Recep Tayyip Erdogan vrea consolidarea puterii, după modificarea Constituţiei. 

Recep Tayyip Erdogan va implementa noul sistem constituţional prezidenţial, eliminând postul de prim-ministru şi centralizând puterea prin funcţia de preşedinte.

Printre politicienii care candidează împotriva lui Recep Erdogan se numără Muharrem Ince, din cadrul Partidului Popular Republican (CHP), fostul lider prokurd Selahattin Demirtas, aflat în detenţie, şi fostul ministru de Interne Meral Aksener, din cadrul formaţiunii politice Iyi. Dacă niciun candidat nu va obţine majoritate în scrutinul prezidenţial, pe 8 iulie va avea loc turul al doilea.

Şomajul şi inflaţia lovesc dur votanţii lui Erdogan 

Turcia organizează duminică alegeri parlamentare şi prezidenţiale, pe fondul creşterii şomajului şi inflaţiei, ce lovesc dur în clasele de jos ale societăţii turce şi în micii comercianţi, aceştia fiind principala bază electorală a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, care vrea consolidarea puterii. ”Inflaţia în domeniul alimentaţiei a ajuns la 30%. Oamenii nu îşi mai pot permite să cumpere carne. Lintea costă şase lire, năutul opt lire, fasolea zece lire. Poporul nu îşi mai permite să cumpere nici măcar fasole”, a declarat săptămâna trecută, în timpul unui miting electoral care a avut loc în cartierul de clasă medie Üsküdar din Istanbul, contracandidatul Muharren Ince.

În ciuda sloganelor populiste ale aspirantului la postul de preşedinte al Turciei, există o realitate care ameninţă să aibă un impact asupra prezenţei la urne şi anume să umpli cămara votantului de clasă medie costă din ce in ce mai mult. Opoziţia revendică în aceste ultime zile de campanie, preocupările de bază ale turcului de rând. Rata şomajului tinde să crească, în momentul de faţă fiind de 10,1%. Însă un procent de 16,1% din populaţie îl reprezintă tinerii, în rândul cărora rata şomajului este de 17,1%. Inflaţia, chiar dacă este departe de anii haotici de dinainte de ascensiunea la putere a lui Recep Tayyip Erdogan şi a partidului său Justiţie şi Dezvoltare (AKP), a ajuns la 12,5% în luna mai şi continuă să crească, citeaza Mediafax.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-06-24

TAGURI: alegeri turcia, erdogan





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova