2018-12-19 11:45


Alegerile din Austria se vor repeta

 |  17:09
Alegerile din Austria se vor repeta

Curtea Constituţională din Austria a decis repetarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, desfăşurate în 22 mai, acestea fiind pierdute la diferenţă mică de candidatul de extremă-dreapta Norbert Hofer, care însă a contestat rezultatul, citând probleme majore la numărarea voturilor, informează Mediafax.

Decizia, anunţată de preşedintele Curţii Constituţionale din Austria, Gerhart Holzinger, marchează pentru prima dată în istoria postbelică a Austriei când are loc repetarea unui scrutin la nivel naţional. Totodată, reprezintă o victorie pentru Partidul Libertăţii, o formaţiune de extremă-dreapta, care a contestat rezultatul turului doi al scrutinul prezidenţial pierdut de candidatul său în faţa independentului Van der Bellen.

Norbert Hofer, membru al formaţiunii de extremă-dreapta Partidul Libertăţii (FPO), câştigase primul tur al scrutinului prezidenţial şi era favorit şi în turul doi, conform sondajelor de opinie.

În cele din urmă, Van der Bellen a câştigat cu 50,3% la 49,7% în faţa lui Norbert Hofer, adică la o diferenţă de puţin peste 30.000 de voturi.

Partidul Libertăţii a contestat numărătoarea voturilor, afirmând că în cele mai multe districte electorale au avut loc încălcări ale legii, inclusiv în ceea ce priveşte sortarea voturilor neexprimate înainte de ajungerea oficialior din partea comisiei electorale.

Primul tur al scrutinului presidenţial din Austria a avut loc pe 24 aprilie. În turul doi, desfăşurat pe 22 mai, s-au calificat Norbert Hofer, candidatul Partidului Libertăţii (FPO, extremă-dreapta), şi Alexander Van der Bellen, fostul lider al Partidului Verzilor.

În virtutea deciziei Curţii Constituţionale, turul doi al scrutinului prezidenţial va fi organizat în septembrie sau octombrie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-07-01

TAGURI: alegeri austria, curtea constitutionala, turul doi
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...