2016-12-11 10:11

EXTERNE


Americanii fac joc dublu şi lovesc în Mossad

 |  21:00
Americanii fac joc dublu şi lovesc în Mossad

Iranul ameninţă că îi va pedepsi pe cei care sunt răspunzători de asasinarea unui savant din domeniul nuclear, referindu-se la SUA, Israelşi Marea Britanie. Surprinzător, SUA  au arătat cu degetul spre Israel, un gest neobişnuit pentru relaţiile dintre cele două state. Şi, surpriză, Israelul şi SUA ar fi amânat un amplu exerciţiu militar comun, ce ar fi trebuit să se desfăşoare peste câteva săptămâni, potrivit radioului israelian.

”Avem documente şi dovezi sigure că acest act terorist a fost planificat, instrumentat şi sprijinit de CIA”, a susţinut ministrul de externe iranian, într-o scrisoare rară înmânată ambasadorului Elveţiei la Teheran. Ambasada Elveţiei reprezintă interesele americane la Teheran de când Washingtonul a rupt relaţiile diplomatice cu Iranul, la scurt timp după Revoluţia Islamică din 1979.   După acest moment, mai mulţi oficiali iranieni au trecut la ameninţări, în frunte cu Ali Khamenei, ghidul suprem al Republicii islamice, a acuzat “CIA şi Mossad”, serviciile americane şi israeliene de informaţii, că sunt în spatele atentatului şi a promis că “cei care au comis această crimă vor fi pedepsiţi”.

Americanii aruncă pisica

Atacul care a ucis un om de ştiinţă iranian ar fi generat un apel telefonic furios din partea preşedintelui american Barack Obama către premierul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit surselor „Wall Street Journal“. Oficialii de la Washington cred că Israelul are în plan, în pofida obiecţiilor administraţiei Obama, o acţiune militară împotriva Iranului şi au pregătit măsuri de urgenţă pentru salvarea instituţiilor sale din regiune. Potrivit cotidianului, preşedintele american, Barack Obama, secretarul Apărării, Leon Panetta, şi alţi oficiali de rang înalt le-au transmis deja israelienilor o serie de mesaje, avertizându-i asupra consecinţelor unui asemenea atac.Oficialii din zona politică, militară şi din cea a serviciilor de informaţii şi-au exprimat în particular resentimentele în legătură cu condamnarea puternică şi neobişnuită făcută de Casa Albă.SUA au negat orice implicare în asasinat şi au condamnat astfel de acţiuni. Prin negarea „absolută”, administraţia Obama a arătat implicit cu degetul către Israel - un act neobişnuit în relaţiile dintre două guverne prietene, în special atunci când se confruntă cu o problemă comună atât de sensibilă ca înarmarea nucleară a Iranului, scrie “Wal Street Journal”. Strategia preşedintelui american ar urmări să împiedice Israelul să acţioneze unilateral, spun surse din apropirea evenimentelor.

Agenţii Mossad ca agenţi CIA

Ca parte a acestei campanii ar fi şi publicarea unui raport conform căruia agenţii Mossad au recrutat militanţi Jundallah, o organizaţie sunnită pakistaneză care comite atentate în Iran, dându-se drept spioni americani de la CIA. Această operaţiune, denumită “Pavilionul fals”, a fost descoperită de Washington în 2007-2008 şi l-a iritat la culme pe preşedintele George W. Bush. Analiştii spun că publicarea raportului este surprinzător, tendenţios şi selectiv, pentru că prezintă Mossadul ca recrutorul unic de militanţi Jundallah. S-a omis deliberat faptul că serviciile secrete americane au început să utilizeze Jundallah pentru astfel de operaţiuni de la începutul anului 2005, cu ample finanţări aprobate personal de către preşedintele Bush. Publicarea informaţiilor ar avea două obiective: să demonstreze că SUA nu sunt responsabile pentru toate operaţiunile secrete din ultimele luni împotriva unor ţinte nucleare iraniene şi că Washingtonul ar face eforturi să împiedice Israelul să declanşeze o operaţiune militară împotriva Iranului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-01-26

TAGURI: Iran, SUA, Israel, atacuri, spionaj, ameninţări, Mossad, CIA, Jundallah, ameninţări



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Spionaj pentru şantaj Bursa Zvonurilor a aflat că preocuparea zilnică a preacucernicei primăriţe a Capitalei este... 23 Noi 2016 | (1)
Avertisment Europol: ISIS pregătește atacuri în Europa Gruparea Statul Islamic plănuieşte noi atacuri teroriste în Europa în viitorul apropiat, a... 02 Dec 2016 | (0)